22 ianuarie 2005
Contract - UTI securizeaza Metro Serbia
In data de 4 ianuarie 2005 s-a deschis primul METRO Cash&Carry din Serbia. Ca si in cele 21 de magazine METRO din Romania, la Metro Belgrad UTI Retail Solutions a realizat sistemul de securitate si posta pneumatica. Sistemul de securitate, format din supraveghere antifurt, video, control acces si protectie cu fir, inglobeaza echipamente de ultima ora, produse in principal de compania americana Tyco Fire and Security. In premiera mondiala, s-a implementat o noua configuratie video, formata din doua camere culisante tip rail, ce presupune supravegherea pro-activa, cu interventia factorului uman si obtinerea de rezultate imediate.
Cernavoda - Centrala nucleara, repornita
Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavoda a fost reconectata vineri, la ora 1:57, la sistemul energetic national, dupa ce defectiunea unui robinet determinase miercuri oprirea automata a reactorului. Procedurile de repornire au fost initiate de joi dupa-amiaza, centrala urmand sa ajunga la capacitatea de functionare integrala ieri, in jurul orei 18:00. Deficitul de energie survenit miercuri a fost acoperit prin introducerea in sistem a capacitatilor hidroelectrice si a grupurilor de rezerva de la termocentralele din Braila, Doicesti si Borzesti.
Actionariat - Carrefour, preluat de Grupul Hyparlo
Grupul regional Hyparlo preia in totalitate controlul filialei sale din Romania, detinuta pana acum in proportie de 50% - 50% de catre Carrefour si Hyparlo. In acest moment, grupul administreaza 16 hypermarket-uri Carrefour, dintre care 12 in Franta si 4 in Romania. Hyparlo isi asuma astfel responsabilitatea dezvoltarii a tot ce inseamna Carrefour Romania: pentru 2005, activitatea grupului in tara noastra va depasi 20% din intreaga sa activitate, preconizandu-se pentru urmatorii doi ani sa ajunga la 40%.
Citește pe Antena3.ro