Economia românească ar putea intra în recesiune pentru prima dată după 9 ani, în cazul unor condiţii climatice proaste în agricultură şi a unei evoluţii defavorabile a preţurilor internaţionale la petrol şi gaze.
Scenariul este inclus în varianta actualizată a Programului de Convergenţă ediţia 2008, care include prognoza economică pentru intervalul 2008-2011 şi urmează să fie transmis Comisiei Europene, potrivit Mediafax. În document se arată, totodată, că există şi riscul unor condiţii climatice defavorabile pentru agricultură (secetă sau inundaţii), ceea ce ar diminua oferta de produse agroalimentare, cu efect de reducere asupra autoconsumului şi "pieţei ţărăneşti" şi de creş-tere a importurilor de astfel de produse pentru a acoperi cererea. "Dacă aceste riscuri vor fi însoţite şi de altele legate de preţurile internaţionale ale petrolului şi gazelor naturale, este posibil ca economia românească să intre în recesiune", se arată în document.
Citește pe Antena3.ro