Pe ambalajele substanțelor medicamentoase este regăsit întotdeauna și următorul sfat: „Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor“. Și această problemă este extrem de serioasă, deoarece ingerarea din greșeală a unor componente de către alte persoane decât cele cărora le sunt recomandate poate să creeze, de asemenea, probleme grave.
Prin urmare, în farmacii, spitale, clinici și laboratoare medicale este indicată folosirea unui dulap metalic conceput special în acest scop. Pe lângă asigurarea celor mai bune condiții de păstrare, aceste obiecte de mobilier prezintă și alte avantaje, precum rezistența în timp, ușurința de curățare și întreținere, estetica plăcută și organizarea eficientă.
De exemplu, în interior pot fi depozitate și instrumente și aparate medicale, utile pentru stabilirea diagnosticului sau pentru obținerea unor date cât mai amănunțite despre starea de sănătate a unui pacient.
Modele de dulap metalic pentru medicamente care se remarcă prin eficiență
Un produs apreciat de toți profesioniștii din domeniul medical beneficiază de o serie de certificări internaționale, reprezentând o bună dovadă a calității oferite: ISO 9001:2008 Quality Management, ISO 14001:2004 Environmental Management și OHSAS 18001:2007 HealthandSafety Management. Având o structură din oțel de înaltă calitate cu grosimea de 0,7 milimetri, este vopsit în câmp electrostatic cu vopsea ignifugă de culoare gri.
Greutatea este de 45 de kilograme, lățimea de 800 de milimetri, adâncimea de 400 de milimetri și înălțimea de 1.800 de milimetri. Organizarea interioară a acestui dulap metalic permite o bună capacitate de depozitare și în același timp de organizare, fiind prevăzut cu două polițe metalice reglabile pe înălțime în partea superioară și cu o poliță metalică în partea inferioară. În partea superioară este dotat cu două uși din sticlă cu încuietoare, care oferă o bună vizibilitate asupra substanțelor și aparaturii aflate înăuntru, în timp ce în partea inferioară există două uși metalice, prevăzute de asemenea cu încuietoare, astfel încât nu este posibil accesul unor persoane neautorizate. Fabricat în România, se livrează în stare complet asamblată, deci poate fi folosit imediat.
Cu o organizare ușor diferită, o înălțime superioară și prevăzut cu picioare, un alt dulap metalic fabricat în România se bucură, la rândul său, de aprecierea utilizatorilor. Are greutatea netă de 46 de kilograme, lățimea de 800 de milimetri, adâncimea de 400 de milimetri și înălțimea de 1.920 de milimetri.
Picioarele de 12 centimetri permit curățarea ușoară a spațiului de dedesubt și, datorită acestui fapt, previn acumularea de mizerie și umezeală și evită apariția ruginii. Fiecare dintre cele 4 uși – două din sticlă și două metalice – este ranforsată pe interior cu un profil metalic ce oferă un plus de rezistență. Atât cele două polițe din partea superioară, cât și cea din partea inferioară sunt reglabile pe înălțime. Livrarea se realizează, de asemenea, în stare complet asamblată.
Un dulap metalic pentru medicamente permite păstrarea acestora în condiții optime și împiedică accesul persoanelor neautorizate. Alege eficiența și calitatea, atunci când e vorba de viață și sănătate!