x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie EIU: Bucureştiul, în topul celor mai ieftine oraşe din lume

EIU: Bucureştiul, în topul celor mai ieftine oraşe din lume

06 Noi 2017   •   11:02
EIU: Bucureştiul, în topul celor mai ieftine oraşe din lume

Bucureşti, Kiev şi New Delhi sunt în 2017 pe locul zece în topul celor mai ieftine oraşe din lume, arată studiul Worldwide Cost of Living publicat luni de Economist Intelligence Unit (EIU), transmite DPA. 

Autorii studiului au dat ca exemplu preţul mediu al câtorva produse considerate reprezentative. În medie, în Bucureşti un kilogram de pâine costă 1,64 dolari (faţă de 1,76 dolari în urmă cu zece ani), o sticlă de vin de 750 de ml costă 4,57 dolari (faţă de 4,39 dolari în urmă cu zece ani), un pachet de ţigări costă 4,14 dolari (faţă de 1,61 dolari în urmă cu zece ani) şi un litru de benzină costă 1,26 dolari (faţă de 1,38 dolari în urmă cu zece ani). 

Cele mai ieftine oraşe din lume conform EIU sunt: Almaty (centrul financiar al Kazahstanului), Lagos (Nigeria) şi Bangalore (India). 

Pentru al patrulea an consecutiv, Singapore şi Hong Kong au fost desemnate cele mai scumpe oraşe din lume în 2017. În raportul Worldwide Cost of Living 2017 cinci oraşe din Asia sunt în primele zece din lume, pe fondul aprecierii monedei Japoniei, care a propulsat Tokyo şi Osaka înapoi în rândul oraşelor cu cel mai ridicat cost al nivelului de trai, alături de Singapore şi Seul. 

Din Europa Occidentală, oraşele Zurich şi Geneva sunt pe locul trei şi, respectiv, şapte, iar Parisul este pe opt. 

New York este singurul din America de Nord în top, fiind doar pe locul nouă, din cauza deprecierii dolarului, care a afectat şi poziţia altor oraşe din SUA. 

Studiul Worldwide Cost of Living compară peste 400 de preţuri la 160 de produse şi servicii, inclusiv costurile legate de mâncare, chirie, transport şi recreaţie.AGERPRES

×