x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Electrica, scheletul noului gigant energetic naţional

Electrica, scheletul noului gigant energetic naţional

09 Apr 2008   •   00:00

Electrica va constitui scheletul holdingului pe care se va constitui compania energetică naţională integrată. Potrivit unui proiect de Hotărîre de Guvern, elaborat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), aceasta va majora capitalul social al companiei Electrica prin aportul în natură al companiei Hidroelectrica şi al complexelor energetice Turceni şi Rovinari pentru a forma compania energetică naţională.

Electrica va constitui scheletul holdingului pe care se va constitui compania energetică naţională integrată. Potrivit unui proiect de Hotărîre de Guvern, elaborat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), aceasta va majora capitalul social al companiei Electrica prin aportul în natură al companiei Hidroelectrica şi al complexelor energetice Turceni şi Rovinari pentru a forma compania energetică naţională.


Conform proiectului, mai întîi se va transfera Hidroelectrica de la Ministerul Economiei şi Finanţelor la AVAS. “Reprezentanţii statului în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor companiei Electrica vor fi mandataţi să aprobe majorarea capitalului cu aportul în natură al statului, prin AVAS, evaluat conform legislaţiei, reprezentînd întregul pachet de acţiuni nominative deţinute de stat la Hidroelectrica”, se menţionează în documentul respectiv. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Hotărîrii de Guvern se va înregistra acest transfer în registrul acţionarilor şi se vor întreprinde demersurile pentru înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti.

 

 

ACŢIUNI. Concomitent, reprezentanţii statului vor mai aproba şi emiterea de noi acţiuni ale Electrica SA, care vor reveni statului prin AVAS, în schimbul aportului în natură. În plus, aceste acţiuni nou emise se transferă din proprietatea privată a statului şi din administrarea AVAS în proprietatea Electrica.

 

 

Aceleaşi proceduri, respectiv majorarea capitalului prin aport de capital şi transferul de acţiuni către Electrica, se vor executa şi în cazul complexelor energetice Turceni şi Rovinari. În două luni de la aceste operaţiuni, “AVAS va mandata reprezentanţii săi în Adunarea Generală a Acţionarilor Electrica pentru a identifica, analiza şi, dacă e cazul, pentru a aproba restructurarea filialelor Electrica SA”.

 

 

ÎN PLUS. La sfîrşitul lunii martie 2008, Electrica avea un capital social de 2,02 miliarde de lei. Compania a realizat în 2007 venituri totale de 5,51 miliarde de lei şi cheltuieli de 5,42 miliarde de lei, avînd astfel un profit de 93 milioane de lei.

 

 

Pentru acest an, compania a bugetat venituri totale de 7,86 miliarde de lei, în creştere cu 42,7%, ca urmare a încasării preţului de privatizare a Electrica Muntenia Sud de la grupul italian Enel. Acesta va vărsa 400 de milioane de euro. În acelaşi timp, cheltuielile au fost estimate pentru 2008 la 6,48 miliarde de lei, valoare cu aproape 20% mai mare faţă de cea înregistrată anul trecut. Profitul ar fi deci de 1,38 miliarde de lei.

 

 

Hidroelectrica a obţinut în 2007 un profit de 112 milioane de lei, dublu faţă de 56 de milioane în 2006, la un venit de 2,25 miliarde de lei. Pentru 2008, producătorul estimează venituri în scădere cu 8,7%, la 2,07 miliarde de lei, şi un profit de 30 de milioane de lei. În acest an, compania prognoza investiţii de 1,1 miliarde de lei, din care 700 de milioane din surse proprii, iar restul credite şi, eventual, obligaţiuni.

Complexul energetic Turceni a avut şi el în 2007 venituri de 1,454 miliarde de lei şi un profit de 70,17 milioane de lei şi estimează pentru 2008 venituri de 1,58 miliarde de lei, însă un profit de doar 40 milioane de lei.

Complexul energetic Rovinari a realizat anul trecut venituri de 1,18 miliarde de lei şi un profit de 106,8 milioane de lei.

Compania energetică naţională va mai cuprinde şi Electrica Serv, filiala de mentenanţă a Electrica, toate HidroServ-urile şi TermoServ-urile care deservesc cele două complexuri energetice.

 

 

VIITOR. Comparat, veniturile totale pe 2007 ale companiilor ce vor forma noul gigant sunt de 10,39 miliarde de lei şi profituri nete de 299 de milioane de lei. Pentru 2008, conform proiecţiilor făcute de companii, noua structură integrată ar trebui să aibă venituri de 11,51 miliarde de lei, fără a include aici datele de la Complexul Rovinari, care nu şi-a făcut publice aşteptările pentru 2008. De asemenea, profitul net ar ajunge la 2,08 miliarde de lei, neincluzînd aici datele de la Rovinari, dar contînd şi datele privatizării Electrica Muntenia Sud.

 

 

Noua companie ar deţine o putere instalată de 9.635 MW, circa 60% din totalul capacităţilor de producţie din România, de circa 16.000 MW.

Gigantul naţional va mai investi în capacităţi de producţie pe bază de biomasă, cu un total de 300 MW, ferme eoliene totalizînd 100 MW şi microhidrocentrale de 50 MW.

Totodată, Hidroelectrica va construi staţia de pompaj de la Tarniţa, necesară pentru echilibrarea sistemului energetic naţional cînd vor intra în funcţiune reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

×
Subiecte în articol: economic miliarde milioane venituri electrica