x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Energie - Basescu pune iar gaz pe foc

Energie - Basescu pune iar gaz pe foc

de Adrian N. Ionescu    |    10 Ian 2006   •   00:00
Energie - Basescu pune iar gaz pe foc

La tensiunile privind aprovizionarea cu gaze naturale, autoritatile romane raspund prin accelerarea proiectului gazoductului Nabucco, a celui de dublare a capacitatii depozitelor subterane si a interconectarii Arad Szeged.

La solutiile romanesti la eventualele tensiuni privind aprovizionarea cu gaze naturale se lucreaza de mai multa vreme, in scopul diversificarii surselor de import si a cresterii sigurantei furnizarii, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei si Comertului (MEC). Conducte Si depozite. La sfarsitul lunii iunie 2005, Botas (Turcia), Bulgargaz, OMV, Transgaz si MOL au semnat acordul de asociere in compania Nabucco Gas Pipeline, care va construi si opera conducta omonima. Aceasta este menita sa aduca gaze naturale din zona caspica, Egipt si chiar din Iran pana in Austria. Pe de alta parte, Transgaz a realizat deja 60%, adica 37 km din sectorul romanesc al conductei de interconectare romano-ungara Arad - Szeged. "Romgaz si MOL se afla in acest moment in negocieri privind contractul de transport pe termen lung aferent acestui proiect", se spune in comunicatul MEC.

In fine, Guvernul a aprobat programul prin care capacitatea de inmagazinare subterana a gazelor naturale se va dubla pana la 6 miliarde de metri cubi, pana in 2007. Anul trecut chiar s-au inmagazinat peste 3 milioane mc, din care o parte a fost de mare folos pe parcursul celor doua zile de criza ruso-ucraineana.

INVESTITII. "Investitiile facute de Romgaz in acest domeniu au fost de peste 52 milioane de lei noi la depozitele Ghercesti, Bilciuresti si Balaceanca, ca si la Botorca. Romgaz si The Rompetrol Group NV au convenit elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul de inmagazinare in zacamantul Margineni. In urmatorii cinci ani, Petrom - Group OMV va cheltui 80 milioane de dolari pentru dezvoltarea unor capacitati de inmagazinare de 640 milioane mc in structurile Piscolt si Boldesti. Investitia aferenta celor doua depozite se va realiza in trei, respectiv cinci ani.

Peste sase ani va fi gata si proiectul Nabucco, prin care vor ajunge la noi intre 4,5 si 13 miliarde de metri cubi pe an de gaze, inclusiv cele iraniene, cu circa 15% mai ieftine decat cele rusesti, conform preturilor curente. Romania va investi 800 milioane de dolari in acest proiect".

PRETURI. Romania are unele dintre cele mai mici preturi pentru gazele naturale la consumator atat pentru sectorul casnic, cat si pentru cel industrial, potrivit unui studiu al EUROSTAT (Institutul European de Statistica), citat intr-o nota adresata Presedintiei de MEC. "La consumatorii casnici, preturile sunt cu 40% mai mici decat preturile din majoritatea tarilor europene", conform studiului citat de MEC.

"Pentru luna ianuarie 2006 ne asteptam la facturi de 270-276 dolari/1.000 mc. Conform WIBERA, Germania va plati, tot in ianuarie 2006, 260 dolari/1.000 mc, pret care reprezinta o medie a importurilor din Norvegia, Marea Britanie, Rusia si Olanda."

Pretul cu care se importa in Romania gazele naturale se calculeaza dupa o formula cu valabilitate internationala, in functie de durata si volumul contractelor si actualizata in functie de cotatiile internationale ale pacurii si motorinei. Reducerile de pret se negociaza in functie de durata si volumul importurilor. Germania importa circa 40 miliarde de mc, iar Romania doar sase. Importurile noastre se fac de Distrigaz Sud, Distrigaz Nord, Romgaz, Termoelectrica, Electrocentrale Bucuresti si alti consumatori eligibili, prin furnizorii agreati de Gazprom - Gazexport, respectiv Wintershall Erdgas Handelshaus Zug si Imex Oil Ltd.

PRESEDINTELE ACUZA
Presedintele Traian Basescu a reluat, luni, ideea grupurilor de interese din jurul Ministerului Economiei si Comertului, amintind ca s-a pronuntat asupra acestui subiect in vara anului trecut.
Basescu a facut aceasta remarca dupa ce a participat la sedinta de evaluare a activitatii Politiei Romane in anul 2005.
"Am amintit ca in vara anului trecut vorbeam de grupuri de interese in jurul Ministerului Industriilor, pentru ca acum sa constatam ca avem cel mai ridicat pret la gaze", a spus Basescu. Aceasta este a doua interventie a sefului statului, care acuza MEC de colaborare cu grupuri de interese fara sa aduca dovezi in acest sens. In luna august a anului trecut, Basescu si-a exprimat nemultumirea in legatura cu decizia de devansare a calendarului de deschidere a pietei de energie si lipsa unor reglementari clare.
Tot in 2005, cand se afla in SUA, a atacat si contractul de privatizare a PETROM, pe care l-a dorit desecretizat. Austriecii nu au fost de acord.

REPLICA
O posibila explicatie a afirmatiei presedintelui Basescu privind grupurile de interese a venit cateva ore mai tarziu de la premierul Tariceanu. El spune ca insasi formularea "grupuri de interese" este prea mult si ca face referire la niste informatii care au existat in trecut si care acreditau ideea ca anumiti oficiali din perioada 2000-2004 primeau un comision din pretul cat mai ridicat al gazelor. "Cred ca la asta s-a referit presedintele", a declarat premierul, adaugand ca nu se poate face ceva fara dovezi. (Aniela Nine)
×
Subiecte în articol: basescu economic