Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a alocat 136 de milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea falezelor litoralului, urmand ca in ianuarie 2012 sa fie finalizate licitatiile pentru realizarea investitiilor respective. "In 2007, in urma unui studiu, japonezii ne-au spus ca in 22 de ani faleza de pe malul Marii Negre va disparea daca nu luam masuri urgente. (...) De aceea, cand am venit la minister, am inventariat care sunt prioritatile pe aceasta zona si am alocat din POS Mediu 136 de milioane de euro pentru zona costiera. Azi suntem in faza in care deja lansam licitatii pentru cele 136 de milioane de euro, iar in ianuarie incheiem depunerea documentatiilor pentru aceste zone", a declarat Laszlo Borbely, potrivit Agerpres. Potrivit unor studii realizate de specialistii japonezi, in ultimii 35 de ani au disparut 2.400 de hectare de plaja si zona costiera de la Marea Neagra. Asadar, autoritatile s-au pus pe treaba, astfel incat plaja sa nu fie inghitita de apa. Eroziunea costiera afecteaza incet, dar sigur tot litoralul, dar intr-un ritm mult mai rapid la Mamaia fli Eforie Nord. Exista solutii pentru stoparea fenomenului, dar, ca orice solutie, costa – peste 300 de milioane de euro. Laszlo Borbely a participat marti, la Constanta, la deschiderea lucrarilor conferintei cu tema "Protectia mediului in regiunea Marii Negre – o necesitate pentru dezvoltarea durabila", organizata de MMP la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Marina "Grigore Antipa".