x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Erste nu se retrage din Europa de est

Erste nu se retrage din Europa de est

28 Noi 2011   •   21:00
Erste nu se retrage din Europa de est

Erste nu va renunta la active din estul Uniunii Europene pentru ca in urmatorii 25 de ani UE va depinde intr-o mai mare masura de cresterea din aceasta zona, a declarat directorul general al grupului austriac, Andreas Treichl (foto). 'Strategia noastra este sa fim cel mai mare furnizor de servicii financiare din estul UE. Actuala criza nu ne-a schim­bat deloc viziunea. Aceas­ta criza ne-a confirmat viziunea ca in urmatorii 25 de ani UE va depinde intr-o masura mai mare de cresterea care va fi generata in zona tarilor din estul UE si, prin urmare, avem intentii zero sa parasim aceasta parte a UE sau sa vindem activele de acolo', a declarat Triechl, citat de Mediafax.

×
Subiecte în articol: economia