x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Evaziune fiscală de 5 miliarde de euro

Evaziune fiscală de 5 miliarde de euro

de Irina Crudu    |    30 Apr 2010   •   00:00
Evaziune fiscală de 5 miliarde de euro
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Evaziunea fiscală din industria alimentară va atinge anul acesta cote alarmante. Statul român pierde 5 miliarde de euro din neimpozitarea comerţului subteran cu pâine, carne, lapte, cereale sau fructe.

Cele mai afectate de evaziunea fiscală sunt industria panificaţiei, cărnii şi laptelui. Dacă oficial românii cumpără carne în valoare de 3 miliarde de euro, pe piaţa neagră se mai comercializează carne în valoare de 1,5-2 miliarde de euro. Brutăriile şi cuptoarele de pâine deţin însă recordul absolut la evaziunea fiscală, cu 75% din produse vândute fără ca statul să beneficieze de impozite şi taxe.

Piaţa reală a pâinii este estimată la peste un miliard de euro. Piaţa fiscalizată este estimată de producătorii din domeniu la numai 250 milioane de euro. Restul produselor sunt vândute fără a se elibera bonuri fiscale, întregul profit intrând în buzunarul producătorilor şi comercianţilor.

"Evaziunea fiscală este singura în creştere anul acesta. În ceea ce priveşte domeniul cerealelor, panificaţiei şi morăritului pot spune că aici, în primele trei luni ale anului, evaziunea fiscală a crescut cu 3%-5%", precizează Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (Rompan).

Tot de ordinul miliardului de euro sunt estimate şi pieţele negre ale laptelui, fructelor, legumelor şi cerealelor.Nenumăratele proiecte de reducere a evaziunii fiscale au rămas, până acum, fără nici un rezultat.

S-au propus, de-a lungul timpului, mai multe proiecte de reducere a evaziunii fiscale însă, până în prezent, nu s-a luat nici o măsură concretă. Cotele alarmante atinse de evaziunea fiscală şi lipsa măsurilor de combatere a acesteia arată că evazioniştii se bucură de sprijinul autorităţilor, acuză sindicatele şi patronatele din industria alimentară.

"Chiar eu am reclamat două firme la care nu am primit nici până acum răspuns. Piaţa neagră s-a organizat foarte bine. Dacă până acum funcţiona sporadic, riscând amenzi şi dând şpagă, acum este protejată de persoane sus puse", declară Sorin Minea, preşedintele Romalimenta şi preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii.

"Guvernul se plânge de lipsa banilor la buget, însă întârzie să ia măsuri care să le aducă aceşti bani. Reducerea evaziunii fiscale ar fi trebuit să fie prima măsură pe care să o adopte. Este clar că nu sunt interesaţi să stopeze acest fenomen şi că cineva din administraţie profită de pe urma banilor negri", spune şi Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

Sindicaliştii sunt de părere că Garda Financiară nu are puterea de a stopa evaziunea fiscală, piaţa neagră fiind prea bine organizată. "Cei prinşi de Garda Financiară sunt rătăciţii care încă nu au intrat în sistemul bine pus la punct al pieţei negre. Nu Garda este de vină. Chiar dacă descoperă ilegalităţile sunt opriţi «prin telefoane de intervenţie» să ia orice măsură. Evazioniştii sunt învăţaţi cum să scape. Există portiţe în lege care îi scapă de fiecare dată", a explicat Sorin Minea.

 

Taxare inversă
Evaziunea fiscală poate fi redusă prin taxarea inversă, care presupune ca TVA-ul să figureze pe factură doar la nivelul comerciantului. Eliminarea TVA-ului din relaţia producător-procesator va diminua numărul de cazuri în care produsele sunt vândute fără factură pentru a se evita plata TVA de 19%, susţin reprezentanţii sindicatelor. Acum, modul de percepere a TVA, în fiecare etapă a ciclului de fabricaţie, duce la creşterea preţului alimentelor, au spus recent reprezentanţii patronatelor. Măsura a fost propusă de Ministerul Agriculturii, iar Ministerul de Finanţe a înaintat-o Guvernului.

"Sperăm ca începând cu recolta de anul acesta să fie adoptată această măsură şi să se reducă astfel evaziunea fiscală", a declarat Adrian Rădulescu, secretar de stat al Ministerului Agriculturii. Adoptarea taxării inverse ar putea aduce lucrurile pe făgaşul normal în maximum două luni, sunt de părere sindicaliştii.

×
Subiecte în articol: economic