Mai mult de jumătate dintre români, 63%, consideră că situaţia financiară a familiei lor este mai rea decât în urmă cu un an, însă 80% dintre aceştia consideră că nu este necesar să economisească pentru perioade mai grele, potrivit unui studiu al GFK.
Anul trecut, doar 30% dintre români considerau situaţia lor financiară mai proastă decât anul precedent, iar 29% se declarau optimişti cu privire la perspectivele financiare pentru următorul an. În studiul de anul acesta aflăm că doar 15% dintre români mai păstrează astăzi acel optimism cu privire la perspectivele anului ce urmează. Pesimismul este păstrat şi în ceea ce priveşte situaţia economică generală a României, nu doar cea personală, peste 83% din populaţie resimţind o înrăutăţire faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă.
Mai rău decât atât, 56% se aşteaptă la o agravare a situaţiei economice generale a României în următorul an. Rezultatele de mai sus situează românii printre primele poziţii în topul celor mai pesimişti est-europeni în acest an. În Polonia şi Cehia, doar 33%-34% din populaţie percepe atât de negativ situaţia financiară în care se află. Chiar şi Bulgaria este în urma României, deşi cu un procentaj comparabil, de 52%. Acum un an, circa 25% dintre români erau de părere că situaţia lor financiară s-a îmbunătăţit în comparaţie cu 2008.
SCUMPIRI
Românii se aşteaptă la preţuri mai mari şi perspective sumbre în ceea ce priveşte viitoarele creşteri de preţuri. Mai mult de jumătate dintre români consideră că preţurile produselor sunt mai ridicate faţă de acum 12 luni. Pe deasupra, 36% dintre aceştia cred că evoluţia preţurilor în 2010 va fi cel puţin la acelaşi nivel ca în ultimul an, pe când 31% se aşteaptă ca preţurile să crească într-un ritm mult mai alert.
Bunurile de folosinţă îndelungată au de suferit de pe urma neîncrederii populaţiei, astfel că 63% dintre cei intervievaţi în studiul realizat de GFK şi cofinanţat de Comisia Europeană (CE) cred că nu este o perioadă potrivită pentru a investi în acest tip de produse.
DEPENDENŢI DE CREDITE
80% dintre români nu cred că este un moment propice pentru a pune bani deoparte, singurul rezultat comparabil cu cel de anul trecut. Astfel că, românilor nu le place să economisească nici când le e bine, nici când le e rău. Se preferă, în schimb, împrumuturile, în ciuda trendului est-european. 22% dintre locuitorii României spun că trebuie să facă împrumuturi pentru a se putea descurca, în vreme ce doar 9% dintre bulgari apelează la alte surse de finanţare. Polonezii recurg doar în proporţie de 8% la împrumuturi şi alte forme de finanţare, pe când cehii, doar în proporţie de 3%.
ÎNGRIJORAŢI ŞI DE ŞOMAJ
Din nou suntem printre primii la făcut griji. Românii se preocupă şi în ceea ce priveşte rata şomajului, peste 82% crezând că în următoarele 12 luni ea va creşte. Anul trecut, doar 34% dintre români păstrau această temere.
Îngrijoraţi sunt însă şi bulgarii, 74% prevăzând o creştere a şomajului în perioada următoare, şi cehii, 70% având această părere. Totodată, 64% dintre polonezi se aşteaptă la creşteri ale şomajului în perioada următoare.