Peste 3 milioane de porci sacrificati, 25.000 tone de produse din carne, 12 milioane de cozonaci si peste 8 milioane de sticle cu vinuri linistite si spumante. Vant in pupa pentru crescatorii de godaci, producatorii de alimente si comercianti.
Vanzarile de carne si preparate din carne, dulciuri si vinuri cresc de trei-patru ori in luna decembrie. Peste 3 milioane de porci sacrificati, 25.000 tone de produse din carne, 12 milioane de cozonaci si peste 8 milioane de sticle cu vinuri linistite si spumante. Nasterea Domnului este intampinata si anul acesta cu belsug. Vant in pupa pentru crescatorii de godaci, producatorii de alimente si comercianti. Dupa cum cere traditia strabuna, de pe masa de Craciun nu trebuie sa lipseasca soriciul proaspat, friptura de porc, carnatii, toba, caltabosul, racitura, cozonacii si vinul rosu. CARNE. Anul acesta, la Ignat, isi vor gasi sfarsitul circa 3,2 milioane de porci, conform estimarilor Ministerului Agriculturii. Adica aproape jumatate din efectivele de godaci existente in Romania la sfarsitul lunii octombrie. De pe urma acestora vom "castiga" 320.000 tone de carcasa. Dar si comertul cu mezeluri si preparate din carne infloreste, dupa cele sase saptamani de "regim" din postul Craciunului. Producatorii din domeniu se asteapta ca pe masa de Sarbatori sa ajunga 20.000-25.000 tone de toba sau lebar, mezeluri si specialitati. "Asta ar insemna o crestere cu 10% a vanzarilor comparativ cu decembrie 2005, bazata in principal pe o situatie materiala mai buna, mai ales ca si bugetarii au primit cel de-al 13-lea salariu sau prime anul acesta", a declarat Mihai Visan, director executiv al Federatiei Patronale Romalimenta. COZONAC. Apropierea Craciunului face ca cererea de cozonaci sa fie de 10 ori mai mare decat de obicei. Motiv pentru care brutarii ies la inaintare cu peste 12 milioane de cozonaci luna aceasta, a declarat Aurel Popescu, presedintele patronatului Rompan. El a precizat ca, spre deosebire de anii trecuti cand exista cerere si pentru cozonacii simpli, iarna aceasta toata lumea vrea doar din cei cu umplutura. Romanesti. "Cea mai mare parte a populatiei prefera cozonacii traditionali romanesti, care sunt si mai gustosi decat cei adusi din strainatate, pentru ca nu sunt tratati sa reziste o perioada indelungata de timp", a explicat Popescu. In plus, pretul face diferenta. Daca un cozonac traditional costa de la 4 lei pana la 40 de lei, in functie de gramaj si umplutura, cel mai ieftin "stranier" e vreo 8 lei. "Cozonacii importati sunt cumparati mai mult pentru cadouri pentru ca au un ambalaj atragator", a precizat Popescu.|
Vanzari mai mari cu 50%
|
|
Hypermarketurile mizeaza in decembrie pe vanzari cu 50% mai mari decat intr-o luna normala. Jucariile, ciocolata, alcoolul, carnea de porc si mezelurile, dar si fructele si legumele se vand foarte bine. Oamenii cumpara si electrocasnicele mici si mijlocii, jucariile, brazii, ornamentele de brazi si de casa, lumanari. "Vanzarile cresc in medie cu 50%, insa se dubleaza la bautura, ciocolata si figurine din ciocolata si mezeluri", spune Andreea Mihai, director de marketing Carrefour Romania.
JUCARII. In topul vanzarilor se afla si jucarile. Papusi mai mari sau mai mici, animale de plus care ating marimea unui om mare, masinute teleghidate, trenulete care alearga pe sine lasand sau luand vagoane, arca lui Noe, familii de gargarite care merg teleghidate, set de pistoale si cutite ca-n filmele western, mese de biliard, jocuri fel de fel. O oferta extraordinar de bogata pune in dificultate parintii care nici nu mai stiu ce sa aleaga. "Jucariile se vand extraordinar de bine, cu mult mai bine decat anul trecut", spune reprezentantul Selgros Baneasa.
|
Citește pe Antena3.ro


