x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firma de un euro

Firma de un euro

31 Mai 2009   •   00:00

Ministrul pentru IMM, Constantin Niţă, a anunţat că intenţionează modificarea Legii societăţilor comerciale prin care să fie înfiinţat un nou tip de firmă, societate cu răspundere limitată starter pentru persoanele care nu au deţinut niciodată o societate comercială.

El a spus că acest tip de SRL starter va avea, la înfiinţare, capital social de un euro.

Potrivit lui Niţă, pentru a deschide o asemenea firmă este necesar ca persoanele respective să nu mai fi deţinut nici o altă societate comercială şi să aibă un plan financiar realizat cu asistenţă din partea unui expert contabil, care să garanteze soliditatea proiectului financiar.

Totodată, proprietarul unei astfel de firme se obligă ca după cinci ani să transforme societatea de tip starter într-una obişnuită, cu condiţia să aibă un capital social de 50.000 de euro şi constituirea unei rezerve minim obligatorii a firmei, reprezentând circa 25 la sută din profitul anual şi responsabilitatea fondatorilor firmei în caz de faliment.

El a spus că firma astfel constituită va fi scutită la plata impozitului minim pe o perioadă de cinci ani.

 

×
Subiecte în articol: economic