Între 31 octombrie - 29 noiembrie 2022, au avut loc discuții la Chișinău cu o misiune FMI, condusă de Ruben Atoyan, și apoi la distanță.
"Acest acord urmează a fi aprobat de Consiliul de directori executivi al FMI în urma solicitării autorităţilor Republicii Moldova, şedinţa respectiva fiind preconizată pentru luna ianuarie 2023. Finalizarea celei de-a doua evaluări a programului va permite Republicii Moldova să acceseze 20,65 milioane drepturi speciale de tragere (circa 27 milioane dolari). Astfel, suma totală a debursărilor efectuate în cadrul programului va constitui circa 287 milioane dolari", a afir,mat acesta.
Se estimează că PIB-ul R. Moldova va scădea cu 1,5% în acest an din cauza scumpirilor. Totodată, investițiile se vor reduce.
Inflația a fost de 34,6% în octombrie 2022 din cauza prețurilor la eneregie și alimente. Cu toate acestea, FMI prognozează că aceasta va scădea în perioada următoare.
Politica bugetar-fiscală convenită cu FMI pentru 2023 privește atenuarea crizei economice și sociale provocată de războiul din Ucraina și de dificultățile energetice.
Prioritate se va acorda măsurilor privind protejarea populației și securității energetice.
FMI prognozează însă că situația se va înrăutăți din cauza costurilor la energie, întreruperii livrărilor de gaze din Rusia, creșterea costurilor vieții.