x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Focar de pestă porcină africană într-o localitate din județul Galați

Focar de pestă porcină africană într-o localitate din județul Galați

29 Aug 2018   •   15:15
Focar de pestă porcină africană într-o localitate din județul Galați

Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului Naţional de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat existenţa unui focar de pestă porcină africană în satul gălăţean Vameş, comuna Piscu, a declarat, miercuri, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, Carmen Stroia. 

DSVSA Galaţi a confirmat, încă de luni, existenţa unei suspiciuni de îmbolnăvire cu pestă porcină africană la animalele dintr-o gospodărie din satul Vameş. 

Potrivit şefei DSVSA Galaţi, inspectorii sanitar veterinari au procedat, preventiv, la eutanasierea celor opt porci din localitate şi la dezinfectarea gospodăriilor afectate. 

În judeţul Galaţi au mai fost descoperite focare de pestă porcină africană în comuna Suceveni, toţi cei aproximativ 200 de porci din localitate fiind eutanasiaţi, iar gospodăriile dezinfectate. AGERPRES

×