x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fructele şi legumele au tras inflaţia în jos

Fructele şi legumele au tras inflaţia în jos

11 Sep 2015   •   19:56
Fructele şi legumele au tras inflaţia în jos
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Alimentele s-au ieftinit în august cu 0,8% faţă de iulie, mărfurile nealimentare cu 0,5%, iar tarifele serviciilor au rămas stabile, arată datele de la Statistică. Inflaţia anuală a coborât la -1,9%, de la -1,7% în luna precedentă.

Cele mai mari reduceri de preţuri au fost consemnate la fructe proaspete, 12%, urmate de legume şi conserve de legume, -9,5%, şi cartofi, care s-au ieftinit cu 6%. În schimb, s-au scumpit ouăle (+4%), citricele şi alte fructe meridionale (+1,9%), uleiul comestibil (+0,4%) şi zahărul (+0,3%). Din categoria mărfurilor nealimentare, combustibilii s-au ieftinit cu 3%, iar medicamentele şi articolele medicale cu câte 0,5%, pe când frigiderele şi congelatoarele s-au scumpit cu 0,3%.Transportul aerian şi serviciile de telefonie au avut preţuri mai mici cu 0,4%, iar serviciile de apă, canal şi salubritate au avut tarife mai mari cu 0,3%.Comparativ cu decembrie anul trecut, alimentele au fost mai ieftine cu 8% în august. În aceiaşi perioadă, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 1,6%, iar serviciile s-au scumpit cu 1,3%.

În iulie, preţurile de consum s-au redus cu 0,2% faţă de luna precedentă, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la -1,7%, de la -1,6%, influenţată de preţurile alimentelor, care s-au diminuat cu 7% comparativ cu iulie anul trecut. 

Alimentele au fost mai ieftine cu 8% în august, comparativ cu decembrie anul trecut. În acelaş interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 1,6%, iar serviciile s-au scumpit cu 1,3%.

×