Veniturile bugetare din acciza pe tutun s-au ridicat la 5,09 miliarde de lei (circa 1,25 miliarde de euro) anul trecut, în creştere cu 31,5% faţă de nivelul raportat în 2008, a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
Statul va aduna şi în 2010 mai mulţi bani de la fumători ca urmare a majorării cotelor de impunere de la 1 ianuarie, dar şi a creşterii cursului de schimb. Accizele la tutun au crescut anul trecut cu 14 euro, în două tranşe de câte 7 euro, aplicate în luna aprilie şi sepetembrie, de la 50 de euro pe 1.000 de ţigarete la 64 de euro pe 1.000 de ţigarete. Majoarearea de 28% accizelor s-a tradus într-o creştere a preţului cu 33% pe parcursului lui 2009, de la 6,6- 6,7 lei/ pachet, la 8,8 lei/pachet.De la 1 ianuarie 2010, acciza la ţigarete a urcat de la 64 euro la 74 de euro, iar preţul celor mai bine vândute sortimente a atins 10 lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 50% faţă de începutul anului trecut. Comparativ cu începutul lui 2009, acciza la ţigări este mai mare cu 48%, la care se adaugă o creşetere cu 14% din cursul de schimb utilizat.
Citește pe Antena3.ro