Magnatul american al investiţiilor, George Soros, consideră că sistemul financiar mondial este, practic, dezintegrat şi nu vede nicio perspectivă de soluţionare a crizei în viitorul apropiat.
Soros a adăugat că actualele turbulenţe financiare sunt mai grave decât marea recesiune din anii '30 şi se pot compara doar cu prăbuşirea Uniunii Sovietice.
În opinia sa, actuala criză financiară îşi are rădăcinile în dereglementarea din anii '80 şi marchează sfârşitul modelului de piaţă liberă care domină piaţa statelor capitaliste începând din acel moment.
Liberalizarea pieţei financiare a început în timpul administraţiei Reagan şi a condus a o serie de insuccese care au obligat guvernul să intervină. Soros a făcut aceste declaraţiit la un dineu organizat la Universitatea Columbia din New York.
Recesiunea globală, provocată de prăbuşirea pieţei imobiliare din SUA, a "distrus sistemul financiar în sine", a spus el. "Sistemul financiar a fost dus la reanimare şi tot acolo se află şi acum. Nu văd niciun semn că ne-am fi apropiat măcar de nivelul minim al căderii", a declarat Soros.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro