x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul vrea să fie mai catolic decât Papa

Guvernul vrea să fie mai catolic decât Papa

de Adrian Stoica    |    Daniela Ivan    |    12 Mai 2015   •   10:28
Guvernul vrea să fie mai catolic decât Papa

Legea bacşişului, noua găselniţă a Guvernului pentru a face rost de bani, este plină de ambiguităţi şi prevederi imposibil de aplicat. Oricum, Executivul ţine morţiş să fie mai catolic decât Papa, având în vedere că în UE nu există o reglementare de asemenea natură.

În ţările Uniunii Europene nu există nicio reglementare privind impozitarea bacşişului pentru coafeze, cosmeticiene, parcagii etc. Însă se obişnuieşte să se lase mici atenţii, care nu sunt impozitate.

De exemplu, la coafor sau frizerie, în Franţa, bacșişul este de 2 euro pentru o tunsoare şi un euro pentru şamponare. În Germania, la hotel, poţi lăsa câte 3 euro pentru fiecare bagaj transportat de personal, 5 euro pentru femeia de serviciu. În Italia, pentru taximetrişti poţi lăsa un bacşiş de 1-2 euro, iar la coafor 5-10% din nota de plată.

Singura reglementare în Europa se referă la bacşişul lăsat la restaurant, care este inclus în nota de plată, dar nueste nimic neobişnuit să se mai lase ceva şi pe lângă.

În majoritatea restaurantelor europene bacşişul este de maximum 10%, potrivit unui studiu Forbes.

Lista celor care vor salva targetul de încasări al Fiscului


Cameristele de la hoteluri - Probabil că urmează să fie dotate, pe lângă mături şi găleţi, cu case de marcat portabile.

Saloanele de coafură-manichiură - Cele mai multe dintre ele nu eliberează nici măcar bonul fiscal clasic pentru serviciul prestat. Aşa că pentru bonul „de atenţie” ar fi nevoie de un om al Fiscului la fiecare salon.

Taximetriştii - Pentru ei, bacşişul face parte din cultura meseriei. Clientul, dacă este mulţumit, îi lasă şi sunt prea puţini care mai cer şi bon fiscal.
Cu atât mai mult nu va cere bonul pentru şpagă.

Băiatul cu pizza - Curierii firmelor de comerţ online nu au niciun motiv să declare şpaga primită, fiind doar ei şi clientul.

Medicii - Legea nu-i obligă să se doteze cu case de marcat, ci doar să aibă un caiet în care să-şi treacă atenţiile.

Parcagiii - Aşteptăm de la Fisc precizări despre modul în care vor fi verificaţi „la şpagă” cei care parchează maşinile la marile hoteluri.

Popii - Biserica este scutită acum de orice taxe şi impozite. Pentru Fisc, feţele bisericeşti nu există.
 

×
Subiecte în articol: bacsis