Hong Kong este unul dintre primele trei centre financiare din lume, după Londra şi New York, potrivit unui studiu publicat luni, care arată că şi alte centre financiare asiatice, precum Singapore şi Shanghai, au început să câştige teren, informează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit indicelui Global Financial Centres, care clasează 75 de pieţe financiare din întreaga lume în funcţie de aprecierile profesioniştilor şi după o serie de criterii (mediu de afaceri, infrastructuri, acces la pieţe), Hong Kong se situează pe poziţia a treia a clasamentului dominat de Londra, urmată de New York. Singapore ocupă locul patru, urmat de Tokyo, Shanghai, Chicago, Zurich, Geneva şi Sydney.
"Există foarte mici diferenţe între Londra şi New York. Profesioniştii din finanţe care au fost intervievaţi continuă că creadă că aceste două pieţe financiare lucrează împreună în folos reciproc", se arată în raportul bianual dat publicităţii de centrul de consultanţă londonez Z/Yen Group.
"Hong Kong se alătură Londrei şi New York-ului ca un veritabil centru financiar mondial. Singapore ar putea să se alăture rapid acestui trio", adaugă studiul.
Potrivit raportului, primele patru centre financiare controlează o mare parte din tranzacţiile financiare mondiale (peste 70 la sută din piaţa de acţiuni) şi au mari şanse să rămână importante centre financiare şi în viitor.
Din punct de vedere geografic, Asia continuă să demonstreze o competitivitate crescută în condiţiile în care Shanghai se numără printre primele zece, iar Seul face parte din primele 25 de mari pieţe financiare mondiale.
Pentru cei 1.876 de profesionişti din industria financiară intervievaţi de Z/Yen Group, cele cinci pieţe financiare susceptibile să devină mai importante în următori ani sunt oraşele chineze Shenzhen şi Shanghai, precum şi Singapore, Seul şi Beijing.
Studiul mai arată că, de la debutul crizei financiare, centrele financiare "offshore", precum insulele Cayman sau Malta, au pierdut teren, la fel ca şi emiratul Dubai, puternic îndatorat.
Citește pe Antena3.ro