x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hotelierii estimează că piaţa de profil se va redresa în 2011

Hotelierii estimează că piaţa de profil se va redresa în 2011

10 Mar 2010   •   00:00

Majoritatea hotelierilor se aşteaptă la o redresare a activităţii pe piaţa de profil peste cel puţin un an, în condiţiile în care în 2009 o mare parte dintre aceştia estimau o revenire în 2010, potrivit unui studiu realizat de furnizorul de servicii juridice DLA Piper.

Raportul DLA Piper 2010 European Hospitality Outlook Report, realizat pe un eşantion de 417 executivi din sectorul hotelier, indică un grad ridicat de scepticism privind redresarea activităţii în acest an.

Astfel, doar 2% dintre respondenţi se aşteaptă în acest an la o creştere susţinută a activităţii, deşi anul trecut 37% dintre aceştia estimau un avans constant.

Mai mult de jumătate dintre hotelieri apreciază că tarifele de cazare nu vor reveni la nivelul de dinaintea perioadei de criză mai devreme de 2012.

Referitor la construcţia de hoteluri, 36% dintre respondenţi se aşteaptă la o creştere a numărului de proiecte noi, iar 32% consideră că nu va exista un avans în acest sens.

Majoritatea persoanelor intervievate (80%) afirmă că lanţurile hoteliere mari vor continua politica de afiliere de unităţi existente, iar 66% dintre respondenţi estimează o creştere a cotei de piaţă a acestor companii.

Potrivit DLA Piper, reprezentanţii din industrie apreciază că preţurile vor rămâne scăzute în următorii ani, iar absorbţia de hoteluri operaţionale în lanţuri internaţionale nu va putea compensa activitatea redusă de construcţie.

"Deşi sunt semne că gradul de ocupare este acum la un nivel stabil, industria se teme că tarifele vor rămâne scăzute în următorii ani şi că absorbţia de hoteluri deja operaţionale în lanţuri internaţionale nu va putea compensa activitatea redusă de construcţie", a declarat un coordonator al practicii internaţionale de Hospitality & Leisure a DLA Piper, Karen Friebe.

Studiul mai arată că dezvoltarea industriei hoteliere va fi limitată în 2010, existând posibilitatea ca lanţurile hoteliere internaţionale să-şi orienteze investiţiile în China şi India, în următorii trei ani.

Astfel, 28% dintre respondenţi au indicat China drept cea mai atractivă piaţă pentru dezvoltarea afacerilor, iar 24% au optat pentru India.

Cei mai mulţi hotelieri consideră ca fiind oportună colaborarea de tip joint venture către care se orientează investitorii pentru a reduce riscurile la care se expun şi pentru a accesa capital, pe fondul relaxării condiţiilor de creditare.

În acelaşi timp, o parte dintre companiile hoteliere mari şi-au redus datoriile şi dispun de resursele pentru a investi în ţări precum Brazilia, Rusia, India şi China.


×
Subiecte în articol: redactie