Cumpărătorii de pe piaţa imobiliară se orientează numai către chilipiruri şi oferă preţuri cu 70% mai mici decât cele solicitate de proprietari.
Indiferent dacă este vorba despre vânzări rezidenţiale, industriale, terenuri sau închirieri rezidenţiale, birouri sau spaţii comerciale, sub pretextul că "e criză", toţi clienţii negociază foarte dur şi fac oferte de preţ chiar şi cu 70% mai mici decât cererea iniţială, declară analiştii imobiliari de la EuroMetropola. În aceste condiţii nu mai vinde decât cine are neapărat nevoie de bani, restul de proprietari preferă să aştepte şi să scoată apartamentele la închiriere.
"Pentru că perioada de aşteptare de la listarea unei proprietăţi până la vânzarea sau închirierea ei s-a mărit considerabil comparativ cu 2007-2008, proprietarii acceptă cu mai mare uşurinţă negocierea, uneori şi până la jumătate din preţul cerut, constrânşi de alte obligaţii financiare. în aceste condiţii, nu e de mirare că numărul apartamentelor scoase la închiriere a crescut cu 40% de la începutul anului, iar rândurile celor care refuză să mai vândă se îngroaşă tot mai tare", apreciază consultanţii imobiliari de la EuroMetropola. Există proprietăţi în Bucureşti care şi înainte de criză stăteau de 1-2 ani în piaţă fără să se vândă, deoarece preţul cerut nu se justifica.
Citește pe Antena3.ro