Dezvoltatorul Ocif va investi, în parteneriat cu grupul financiar francez Rothschild, 200 milioane de euro în proiecte imobiliare în România, până în 2010, a anunţat compania israeliană
Dezvoltatorul Ocif va investi, în parteneriat cu grupul financiar francez Rothschild, 200 milioane de euro în proiecte imobiliare în România, până în 2010, a anunţat compania israeliană. Primul proiect – Vivando Unirii, un imobil cu patru etaje plus mansardă şi şase scări este amplasat pe un teren de 8.000 de metri pătraţi, lângă Piaţa Unirii. Aici se construiesc în jur de 110 locuinţe de una, două, trei şi patru camere, totalizând o suprafaţă de circa 10.500 de metri pătraţi. Preţurile medii de vânzare sunt de 200.000 de euro pe apartament.
Compania mai deţine un teren de circa 90.000 de metri pătraţi în Pipera, unde intenţionează să construiască un proiect rezidenţial. Directorul general al Ocif, Avner Bar, consideră că piaţa imobiliară românească a atins un nivel de maturitate, care nu înseamnă însă scăderea preţurilor, ci o creştere mai moderată.