x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Încălzire cu iarba elefantului la Suceava

Încălzire cu iarba elefantului la Suceava

17 Sep 2009   •   00:00

Locuitorii din Suceava vor fi încălziţi de la o centrală care funcţionează pe iarba elefantului.

Compania Kelag, din Austria, vrea să construiască o centrală termică de mari dimensiuni folosind biomasa, respectiv lemnul sau plantele.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava a declarat, joi, că investitorul a făcut o ofertă autorităţilor sucevene de modernizare a CET Suceava prin construcţia unei centrale termice de mari dimensiuni care să folosească drept combustibil biomasa.

El a mai spus că judeţul Suceava are suficiente resurse de lemn mărunt necesar pentru funcţionarea centralei. În luncile inferioare ale râurilor Suceava şi Siret ar putea înfiinţate culturi specializate de miscanthus, o plantă denumită popular iarba elefantului.
Planta respectivă produce 20 de tone de biomasă pe un hectar, echivalentul a şapte tone de combustibil lichid, aceste culturi având o durată de 20-22 de ani, iar pe culturi intensive putând fi produse şi 60 de tone de biomasă pe hectar.

Firma austriacă va prezenta săptămâna viitoare strategia privind această investiţie, care ar urma să fie suportată integral de Kelag.

×
Subiecte în articol: economic