x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Industria hotelieră ar putea avea pierderi de circa un miliard de euro în acest an

Industria hotelieră ar putea avea pierderi de circa un miliard de euro în acest an

01 Iun 2020   •   14:31
Industria hotelieră ar putea avea pierderi de circa un miliard de euro în acest an

Industria hotelieră estimează pierderi de circa un miliard de euro, după cum a anunţat Călin Ile, preşedintele Fedderației Industriei Hoteliere din România (FIHR).

"În industria hotelieră, în lunile martie, aprilie și mai s-au pierdut circa 6 milioane de înnoptări, ceea ce echivalează cu circa 240 milioane de euro pierduţi. Estimările noastre pentru acest an sunt pierderi de 60-65% faţă de anul trecut. Dacă ştim că anul trecut cifra realizată a fost de 1,4 miliarde euro, ne dăm seama că anul acesta pierderile vor depăşi 900 milioane de euro, deci în industria hotelieră acestea se vor apropia de un miliard de euro ", a explicat Ile.

Se așteaptă ca statul să ia măsuri care vizează forța de muncă din domeniu, infuzia de capital, precum și stimularea turismului. 

"Ce aşteptăm de la stat de acum încolo? În afară de faptul că în această perioada am lucrat mult pe aceste normative, pe măsurile de sprijin al forţei de muncă şi pe aceste măsuri de infuzie de capital pe care aşteptam să le vedem odată reale şi să beneficiem de acele granturi şi de credit, aşteptăm măsuri de stimulare a circulaţiei turistice, care să inspire încredere , respectiv o campanie de comunicare de genul "Turist în ţara mea", sau "Veniţi să vizitaţi o Românie sigură". Deci, trebuie să facem aceste campanii şi să stimulăm cererea şi să scoatem oamenii din această hibernare", a precizat preşedintele FIHR.
industria HORECA,

Din păcate, IMM Invest nu rezolvă explicit problema deoarece foarte mulţi din această industrie sunt nebancabili.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK), Dragoș Anastasiu, a precizat că cea mai importantă măsură de care are nevoie această industrie este cea legată de modelul "Kurzarbeit", care funcţionează de peste 100 de ani în Germania.

"O măsură pe care noi am cerut-o încă de la început şi care există în Germania pentru astfel de momente de criză, este o combinaţie între şomaj tehnic şi muncă, pentru că nu ne vom putea reveni rapid, nu aşteptăm ca să dea lumea buluc şi munca nu va reveni sută la sută din prima secundă. În astfel de momente avem nevoie de măsuri extraordinar de flexibile, iar pe măsură ce revine cererea să putem să dăm mai mult de muncă angajaţilor. În Germania, aşa ceva există de 100 de ani şi se numeşte Kurzarbeit, adică muncă scurtă şi este un lucru pe care l-am cerut întotdeauna autorităţilor. Credem că măsurile flexibile în astfel de momente sunt mai adecvate decât măsurile rigide".

Cu sprijinul de 41,5% pentru salariile celor care revin din şomaj tehnic este o problemă pentru agenţiile de turism, deoarece mulţi nu au fost în şomaj tehnic, pentru că au avut foarte mult de muncă.

"Este o măsură binevenită, dar am vrea o măsură flexibilă care să se mute odată cu munca, lună de lună. Iar pentru noi ar fi mult mai bine. Dintre măsurile pe care noi le dorim implementate, acest Kurzarbeit este pe primul loc ", a mai spus preşedintele AHK.

 

×