x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

22 Iul 2005   •   00:00
DISPONIBILIZARI LA CEC. Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) va disponibiliza circa 1.500 de salariati. Daca anul trecut banca avea 9.300 de angajati, la sfarsitul acestui an vor lucra aici mai putin de 8.000 de oameni, a anuntat ieri, Eugen Radulescu, presedintele CEC. Printre proiectele bancii pe anul in curs se afla lansarea cardurilor si a creditelor in valuta. CEC a incheiat luna iunie cu un profit brut de un milion de euro, dupa ce in primele cinci luni activitatea a generat pierderi, a declarat presedintele bancii, Eugen Radulescu. Cota de piata a cec a scazut la 5% din piata. (Adrian Mihai)

INVESTITIE RENAULT. Grupul francez Renault va incepe un nou proiect de investitii in Romania, in valoare de peste 200 de milioane euro, a anuntat, ieri, premierul Calin-Popescu Tariceanu. Fabrica va produce cutii de viteze pentru autovehicule. Tariceanu a precizat ca facilitatile de care compania franceza va beneficia pentru acest proiect au primit acordul Consiliului Concurentei, conform legislatiei din domeniul ajutoarelor de stat, dupa ce autoritatea de resort a solicitat avizul prealabil al acestuia. Grupul Renault controleaza din 1999, anul privatizarii uzinei, pachetul majoritar de actiuni la societatea Automobile Dacia. (Eugenia Mihalcea)

PRIMA DE STAT, IN DISCUTIE. Contractele de economisire-creditare incheiate incepand de astazi cu Raiffeisen - Banca pentru Locuinte respecta noile reglementari legislative ce micsoreaza prima de stat la 15%, cu un plafon maxim de 100 de euro si 130 de euro, in conditii de exceptie. In urma discutiilor de la Comisia de Buget-Finante si Banci a Senatului s-a convenit modificarea ordonantei si cresterea contributiei statului la 120 de euro a anuntat ieri Ionut Costea, presedintele bancii. Clientul de pana in 35 de ani ar beneficia de un plafon maxim de 135 de euro iar daca are cel putin trei copii in intretinere poate obtine 150 de euro. Ordonanta urmeaza a fi discutata si de Camera Deputatilor, iar apoi de plenul celor doua Camere ale Parlamentului. In plus, noile reglementari ar trebui sa intre in vigoare de la inceputul anului viitor. (Adrian Mihai)

×
Subiecte în articol: economic