SCADE DOBANDA. Pentru luna aprilie 2005, nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei este de 8,45% pe an, fiind cel mai mic inregistrat vreodata de acest indicator. Fata de luna anterioara, scaderea este de aproape doua procente, iar comparabil cu luna decembrie 2004, diferenta este de aproape 10 puncte procentuale. Tendinta de scadere a dobanzilor s-a propagat deja in sistemul bancar. Numeroase banci au scazut in ultima vreme dobanzile atat la credite, cat si la depozite. Dobanda de referinta reprezinta nivelul ratei dobanzii platite de banca centrala pentru depozitele atrase de la bancile comerciale in luna anterioara celei pentru care se face anuntul.
PUI GRASI. Carnea de pui nu mai este in prezent un aliment sanatos din cauza schimbarilor survenite in modul de crestere a pasarilor, spun cercetatorii londonezi, citati de The Telegraph. "In trecut, pasarile erau crescute in curte si se hraneau cu seminte si cu iarba. Acum li se da hrana concentrata. Fiziologia noastra este adaptata la hrana crescuta in salbaticie", a spus profesorul Michael Crawford, de la Metropolitan University. El sustine ca schimbarea metodelor de crestere a pasarilor este responsabila partial de raspandirea obezitatii. Crawford a gasit 22,8 grame de grasimi la 100 grame de carne de pui cumparata din comert, fata de 8,6 grame in 1970. (Florina Zainescu)