x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

03 Apr 2005   •   00:00


  • 4 aprilie 2005
  • SCHIMBARI LA OPSPI. Dorin Mucea, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), din subordinea Ministerului Economiei si Comertului (MEC), a fost inlocuit cu Mihai Catuneanu, care a lucrat pana mai ieri ca senior investment officer la Fondul Romano-American de Investitii (FRAI). Stirea schimbarii a fost confirmata, ieri, de Biroul de Presa al MEC. Potrivit unei alte informatii, neconfirmate, Dorin Mucea ar urma sa devina adjunctul lui Catuneanu la OPSPI, chestiune care se va decide astazi. OPSPI are in portofoliu marile companii nationale energetice, inclusiv complexurile energetice de la Turceni, Rovinari si Craiova, FRAI fiind consultant privind stabilirea strategiei de privatizare a acestora. (Adrian N. Ionescu)

    ROMPETROL REDUCE PRETURILE. Piata autohtona a carburantilor sufera corectii in urma cresterilor de preturi de vineri, determinate de majorarea accizelor, Rompetrol reducand de azi preturile cu pana la 200 de lei pe litru in cazul benzinei si cu pana la 400 de lei pentru motorina, potrivit unui comunicat al companiei. Vineri, Rompetrol a scumpit cu 1.700 de lei litrul de benzina si motorina cu 1.800 de lei/litru. Scumpirile Petrom de vineri au fost cu cate 100 de lei mai mici. Corectiile anuntate sunt in aparenta contradictie cu noile recorduri de pe piata mondiala a titeiului. La noi, Petrom domina piata si prin volumul vanzarilor (circa 40% din totalul cantitatilor).

    ×
    Subiecte în articol: economic