x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    26 Iun 2007   •   00:00
NEGOCIERI. Producătorul de ingrăşăminte chimice Oltchim Rămnicu Vălcea estimează că va incheia in acest an negocierile in urma cărora va prelua de la Petrom firma Petrochemical Argeş, infiinţată prin separarea activităţii de petrochimie de la Rafinăria Arpechim a companiei petroliere. "Suntem in negocieri cu Petrom pentru preluarea Petrochemical Argeş, iar acestea se vor finaliza in septembrie sau octombrie. Valoarea de cumpărare urmează să fie stabilită şi nu pot avansa nici o sumă in acest moment", a declarat directorul general al companiei, Constantin Roibu. In cazul in care Oltchim nu va reuşi să cumpere divizia de petrochimie a Rafinăriei Arpechim, va căuta alte soluţii pentru asigurarea materiei prime.


PRIVATIZARE. Termenul-limită al privatizării producătorului de elicoptere IAR Ghimbav a fost prelungit cu 30 de zile, deoarece nu au fost finalizate negocierile cu firma franzeză Eurocopter, singura interesată, conform Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. Autoritatea deţine 64,89% din acţiunile uzinei, care a produs in ultimii 40 de ani peste 370 de elicoptere Puma şi Alouette, peste 800 de planoare şi 140 de avioane.


IMOBILIARE. Academia Romănă vrea să se asocieze cu un dezvoltator imobiliar pentru a construi case sau apartamente pe două loturi de teren de 42 de hectare, respectiv şapte hectare, pe care le deţine la Mogoşoaia. "Avem titlurile de proprietate, iar acum se lucrează la intabularea lor. Este vorba despre o donaţie către Academie a familiei Oteteleşteanu, dar terenul era la Măgurele. Cum pe el erau deja construcţii, Primăria ne-a dat in schimb aceste loturi de la Mogoşoaia in urmă cu un an. Aici vrem să construim un cartier rezidenţial", a declarat secretarul general al Academiei, Ioan Păun Otiman.


INVESTIŢIE. CEZ Romănia este interesat să participe la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar aşteaptă publicarea strategiei energetice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, au declarat ieri, intr-o conferinţă de presă, reprezentanţii distribuitorului de electricitate. "Vrem să propunem statului romăn să finanţăm o parte a contrucţiei celor două reactoare, iar in schimb să primim energie. Suntem interesaţi de proiect, dar aşteptăm publicarea strategiei energetice şi să fim invitaţi să participăm", a declarat directorul de dezvoltare al CEZ Romănia, Doru Voicu.

×
Subiecte în articol: economic