Ratingul României ar putea fi retrogradat de la "stabil" la "negativ" dacă formarea noului guvern este întârziată. După anunţarea rezultatului alegerilor, leul s-a depreciat, dar a fost ţinut de BNR, iar perspectiva de risc asupra datoriei României s-a deteriorat.
Întârzierile în formarea unui nou guvern sau declanşarea de alegeri anticipate constituie riscuri mari pentru economie. Agenţia de evaluare Moody's ar putea lua în considerare modificarea perspectivei ratingului României de la "stabilă" la "negativă". "Dacă programul cu FMI şi Uniunea Europeană nu se va relua în primul trimestru al anului viitor, iar lichiditatea Guvernului va rămâne sub presiune, am putea lua în considerare modificarea perspectivei ratingului la negativă.
Cu toate acestea, scenariul nostru de bază este acela că Guvernul va reporni acordul cu FMI şi UE şi alocarea fondurilor se va relua în acest timp", a afirmat Kenneth Orchard, analist Moody's, citat de Mediafax. Şi analiştii economici spun că PD-L, chiar cu sprijinul UDMR şi al parlamentarilor independenţi, nu deţine suficiente voturi pentru formarea unui guvern dacă nu vor exista încălcări ale principiilor în alte partide importante.
"În acest context, credem că întârzieri îndelungate în formarea unui nou guvern sau alegeri anticipate constituie un risc important. În ceea ce priveşte alegerile anticipate, considerăm că probabilitatea unui scrutin înainte de termen este mai degrabă scăzută, având în vedere absenţa unor stimulente puternice pentru declanşarea alegerilor în rândul partidelor importante", se menţionează în raportul Citi.
DATORIE RISCANTĂ
Percepţia de risc asupra datoriei de stat a României s-a deteriorat ieri, după anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor prezidenţiale, costurile legate de asigurarea titlurilor de stat împotriva restructurării urcând pe pieţele financiare.
Credit default swap-ul (costul de asigurare la restructurare/default) titlurilor de stat cu maturitatea la cinci ani a crescut cu 0,15 puncte procentuale faţă de referinţa de vineri de pe piaţa americană, la 2,643 puncte procentuale, potrivit datelor CMA DataVision, preluate de Reuters. "FMI va fi reticent să revină dacă nu va exista un fundament politic solid", apreciază şi Luis Costa, analist la Commerzbank, citat de Reuters.
LEUL, SLAB
Moneda naţională s-a depreciat după rezultatul alegerilor, dar BNR a intervenit şi a readus cursul sub 4,22 lei/euro. Dealerii bancari suspectează intervenţia băncii centrale în piaţă pentru aprecierea leului până sub 4,22 unităţi/euro, după ce pierduse teren semnificativ de dimineaţă, în urma anunţului BEC care îl arată pe Traian Băsescu câştigător al alegerilor prezidenţiale. Leul era cotat la 4,23 unităţi/euro în deschiderea şedinţei valutare, peste nivelul de vineri seară, şi a continuat să piardă teren încă din primele tranzacţii, până la aproape 4,25 unităţi/euro, pe fondul temerilor privind o posibilă continuare a tensiunilor politice, în condiţiile în care Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale.
Citește pe Antena3.ro