România, Georgia şi Azerbaijan vor semna în luna martie un acord pentru construcţia a două terminale de gaze naturale lichefiate (GNL), în portul Constanţa şi într-o locaţie georgiană. Investiţia este estimată la 4-6 miliarde euro.
"În martie vom semna un protocol tripartit cu Georgia şi Azerbaijan pentru acest proiect prin care România poate deveni un nod energetic important în Europa. Prin aceste terminale vor putea trece între trei şi opt miliarde de metri cubi de gaz", a declarat, joi, Tudor Şerban, secretar de stat în Ministerul Economiei.El a adăugat că proiectul va fi derulat de o companie privată, în care ar urma să fie implicat producătorul de gaze Romgaz Mediaş, compania azeră de petrol SOCAR, precum şi o companie petrolieră georgiană. De asemenea, din proiect va mai face parte un consorţiu de companii şi instituţii financiar-bancare.
În urmă cu câteva luni, Adriean Videanu, ministrul Economiei, anunţa că ţara noastră va accelera proiectul White Stream 2.
Acesta presupune ca gazele caspice să fie transportate până în portul georgian Batumi, unde vor fi lichefiate. De aici, vor fi transportate până la terminalul de la Constanţa, de unde vor fi pompate în conductele româneşti. Romgaz deja derulează un studiu de fezabilitate pentru terminalul de la Constanţa. Construirea sa este sprijinită de SUA.
White Stream 2 este diferit de proiectul White Stream. Acesta presupunea construirea unei conducte din Georgia în Crimeea şI de aici în România. Noua variantă prevede construirea de terminale de lichefiere a gazelor, ceea ce reduce costurile.