x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ionuţ Bălan - Reacţia investitorilor dovedeşte că leul e supraevaluat

Ionuţ Bălan - Reacţia investitorilor dovedeşte că leul e supraevaluat

de Ionuț Bălan    |    04 Oct 2008   •   00:00

Este evident că devalorizarea monedei naţionale survine pe fondul crizei financiare internaţionale, însă ieri leul s-a depreciat cu 2% în condiţiile în care celelalte monede din regiune au pierdut nesemnificativ din valoare, ba chiar unele s-au întărit.



Este evident că devalorizarea monedei naţionale survine pe fondul crizei financiare internaţionale, însă ieri leul s-a depreciat cu 2% în condiţiile în care celelalte monede din regiune au pierdut nesemnificativ din valoare, ba chiar unele s-au întărit. Acest fapt susţine ideea că moneda românească este percepută de investitori ca fiind supraeva­luată şi riscantă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre piaţa de capital. Toate bursele au consemnat scăderi, dar BVB se plasează pe locul trei mondial în topul pierderilor. Un alt element foarte important este că rata de schimb a trecut de 3,8 lei/euro – precedentul nivel de intervenţie al băncii centrale – fără nici o problemă. Acest fapt ar putea semnala că atenţia BNR s-a mutat spre 3,9-4 lei/euro ca interval de intervenţie. Privind la modul general, joi s-a văzut cum leul şi celelalte monede din regiune s-au depreciat masiv faţă de euro, în timp ce moneda europeană a scăzut puternic faţă de dolar – o situaţie destul de rar întâlnită. Acest context ar putea arăta că investitorii şi-au lichidat din poziţii pe pieţele emergente, şi-au schimbat banii în dolari, după care s-au dus în ţara lor de origine să-şi rezolve problemele de lichiditate. Evident că dificultăţile pe care le întâmpină vor fi atenuate de aprobarea Planului Paulson, însă până când acesta va intra efectiv în vigoare mai durează şi investitorii nu mai puteau aştepta. Viitorul nu pare să ne rezerve nimic bun în ceea ce priveşte stabilitatea monedei naţionale şi inflaţia, în situaţia în care "exuberanţa iraţională" a cheltuielilor publice din perioada alegerilor vine să desta­bilizeze şi mai mult un echilibru macroeconomic deja afectat de ieşirile de valută ale străinilor şi de măsurile cu faţa la electorat din trecut.

×
Subiecte în articol: economic