Judeţul Olt are o reţea de transport gaze bine dezvoltată şi ar putea fi primul din ţară în care toate localităţile să fie racordate la sistemul naţional de transport gaze, a afirmat, luni, directorul general Transgaz, Ion Sterian, la o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) şi primăriilor din judeţ. Potrivit unui comunicat transmis de CJ Olt, o întâlnire tehnică de lucru privind racordarea unor localităţi la gaze naturale sau extinderea reţelei existente de transport gaze a avut loc la sediul instituţiei, cu participarea reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ şi a unor reprezentanţi din conducerea Transgaz.
"A fost o întâlnire strict tehnică. Transgaz are, în judeţul Olt, o reţea de transport bine dezvoltată, ce poate conferi judeţului Olt posibilitatea de a fi judeţ - pilot, primul din ţară în care toate localităţile să fie racordate la sistemul naţional de transport gaze, care, într-un termen de implementare rezonabil, să ducă la dezvoltarea durabilă a localităţilor, a judeţului, aducând un beneficiu major atât mediului afaceri, cât şi populaţiei", a declarat Ion Sterian, citat în comunicat. Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, iniţiatorul întâlnirii, a asigurat primarii de susţinerea şi deschiderea instituţiei faţă de realizarea proiectelor de racordare la reţeaua de gaze sau de extindere a reţelei de gaze.
"Am iniţiat această întâlnire, fiind un domeniu prioritar de investiţii pentru fiecare localitate, pentru ca toţi cei interesaţi să primească informaţii esenţiale, concrete, direct de la echipa de conducere a Transgaz, dar mai ales pentru a-i asigura de sprijinul instituţiei noastre în susţinerea demersurilor privind acest obiectiv de investiţii", a declarat Marius Oprescu.