x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Legea privind comercializarea produselor alimentare, promulgată

Legea privind comercializarea produselor alimentare, promulgată

14 Oct 2009   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, Decretul pentru promulgarea Legii privind comercializarea produselor alimentare.



Legea comercializării produselor alimentare a fost aprobată de Camera Deputaţilor la 16 septembrie şi reglementează relaţiile dintre furnizorii şi comercianţii de produse alimentare, pentru a preveni practicile anticoncurenţiale ale reţelelor de magazine. Potrivit actului normativ, comercianţilor le este interzis să impună furnizorilor plata unor servicii care nu au legătură directă cu operaţiunea de vânzare şi nu sunt cuprinse în preţul de achiziţie. De asemenea, comercianţii nu au dreptul să le impună furnizorilor să-şi vândă produsele la un preţ egal sau mai mare altor comercianţi, iar delistarea unui produs de la raft poate fi făcută doar cu o notificare prealabilă, cu două luni înainte, a furnizorului.

Legea intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Zânzanie
Reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au apreciat că această lege este anticoncurenţială, că va duce la falimente în industrie şi va determina retailerii străini să oprească investiţiile directe realizate în România. În schimb, fostul ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu, aprecia că intrarea în vigoare a acestui act normativ ar putea determina scăderi ale preţurilor pentru consumatorii finali cu până la 30%, în câteva luni.

×
Subiecte în articol: economic