Leul s-a depreciat la deschiderea şedinţei de luni, iar cursul de schimb a urcat până la 4,2850 - 4,2870 lei/euro, pe fondul sentimentului negativ de pe pieţele din regiune indus de suspendarea acordului de finanţare al Ungariei cu Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Primele tranzacţii din piaţa locală, informează Mediafax, au fost realizate la 4,2775 - 4,2800 lei/euro , peste nivelul de la închiderea de vineri, 4,2670 - 4,2700 lei/euro. Ulterior, cursul a continuat să crească, iar la ora 10:00 euro era cotat la 4,2850 - 4,2870 lei.
FMI şi UE au suspendat discuţiile de evaluare cu Ungaria în cadrul acordului de împrumut încheiat la sfârşitul anului 2008, avertizând că guvernul de la Budapesta trebuie să adopte măsuri dure pentru reducerea deficitului bugetar. Pe de altă parte, Guvernul ungar a anunţat că nu va introduce noi măsuri de austeritate, considerând că acestea sunt principalul motiv al scăderii economice şi şomajului ridicat.
Forintul s-a depreciat luni dimineaţă cu până la 2,8% faţă de euro şi se tranzacţiona la Budapesta, în jurul orei 7:42, la 289,24 forinţi/euro, cu 2,5% peste închiderea de vineri, de 282,1 forinţi/euro. Deprecierea forintului a indus un sentiment negativ pe pieţele valutare din regiune, iar zlorul s-a depreciat cu până la 0,9%.
Rata de referinţă publicată vineri de către Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,34 bani, la 4,2628 lei/euro, după ce joi s-a situat la 4,2594 lei/euro. Leul a continuat să se aprecieze semnificativ în faţa dolarului american, iar banca centrală a afişat un curs de 3,2839 lei/dolar, cu 4,67 bani sub referinţa din ziua precedentă, de 3,3306 lei/dolar.
Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi se situează la 2-3%.
Citește pe Antena3.ro