Liberalizarea pieţei gazelor din România şi a celei de energie electrică va avea efecte benefice pentru consumatorii casnici şi va atrage investitorii, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
"Liberalizările vor avea efecte benefice asupra consumatorilor casnici, chiar dacă nu de mâine, pe această piaţă dominată de un cerc restrâns de furnizori. Pe termen mediu şi lung consumatorii vor fi cei care vor simţi primii efectele benefice.
Liberalizările sunt semne foarte clare despre intenţiile autorităţilor şi vă garantez că după liberalizare interesul investitorilor faţă de piaţa de gaze naturale din România sau piaţa de energie electrică va creşte. Pentru că asta caută investitorii: condiţii libere de trading, libertatea de a desfăşura activitatea pe care o cunosc cel mai bine", a spus acesta.
România are nevoie de investiţii în sectorul producţiei de energie, în special de gaze naturale, care să suplinească actualele termocentrale pe cărbune, care nu vor mai putea îndeplini condiţiile de mediu.
Piaţa gazelor din România va fi complet liberalizată de la 1 iulie, iar preţul să fie stabilit liber între furnizor şi consumator.
Piaţa de energie electrică va fi liberalizată la 1 ianuarie 2021.