x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Livezile de castani au fost distruse de secetă. O renumită localitate se confruntă cu cea mai slabă recoltă din istorie

Livezile de castani au fost distruse de secetă. O renumită localitate se confruntă cu cea mai slabă recoltă din istorie

de Redacția Jurnalul    |    02 Oct 2025   •   17:00
Livezile de castani au fost distruse de secetă. O renumită localitate se confruntă cu cea mai slabă recoltă din istorie

Seceta din această vară a afectat grav livezile de castani. Localitatea numită „patria castanelor” se confruntă cu cea mai slabă recoltă din istorie.

În Tismana, județul Gorj, localnicii au rămas fără castane

În acest an, producţia de castane este foarte scăzută şi calitatea tot la fel din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii. Am avut perioade îndelungate cu cod roşu de caniculă şi a influenţat negativ producţia de castane din acest an"”, a declarat Valentin Priporeanu, directorul Direcției Agricole.

Mulți locuitori spun că nu au mâncat castane anul acesta.

"Nu, nu am gustat. Castanele se fac, dar trebuie să fie apă", spune o pensionară pentru observatornews.ro.

Castane de import în piețe

În piețele agroalimentare se găsesc doar castane din import, în special din Grecia, care sunt mult mai scumpe, ajungând la  30-35 de lei pe kilogram, și sunt inferioare din punct de vedere al gustului, comparativ cu cele locale.

Beneficiile castanelor asupra sănătății

Castanele din Tismana se remarcă prin dulceața și aroma distinctă de nucă dar și prin valoarea lor nutrițională.

Medicul Cristina Cornoiu subliniază că acestea sunt bogate în vitaminele A, E, K, B și C, având rol important în reglarea colesterolului și a nivelului zahărului din sânge.

Festivalul Castanelor din Tismana, anulat 

Autoritățile din Tismana au anulat astfel tradiționalul Festival al Castanelor, un eveniment care aduna anual mii de vizitatori și promova cultura locală.

×
Subiecte în articol: castani castane