Potrivit A.P.M.A., documentul guvernamental demonstrează „negru pe alb” că promisiunile făcute public au fost încălcate, medicii din spitale au fost scoși din orice obligație de a lucra în policlinici, iar singurii penalizați rămân medicii din ambulatoriul de specialitate, sector care rezolvă peste 80% din cazurile medicale din România.
După luni de promisiuni publice, declarații oficiale și angajamente asumate de premier, ministrul Sănătății și președintele CNAS, Guvernul a decis să proroge din nou creșterea valorii punctului în ambulatoriu, singurul segment medical care rezolvă peste 80% din cazurile din sistem, cu costuri minime și fără presiune pe spitale.
Ce scrie negru pe alb în ordonanță
Conform textului ordonanței:
-
valoarea punctului pentru ambulatoriul de specialitate va fi:
-
6,5 lei abia de la 1 ianuarie 2027
-
8 lei de la 1 ianuarie 2028
-
-
pentru anul 2026, nu există nicio corecție reală de finanțare a ambulatoriului, deși taxele au crescut deja și vor continua să crească.
Aceasta în condițiile în care:
-
inițial s-a promis 8 lei de la 1 august 2025,
-
apoi 6,5 lei din octombrie 2025 și 8 lei din ianuarie 2026,
-
ulterior 6,5 lei în 2026 și 8 lei în 2027,
-
iar acum, încă un an de amânare: 2027–2028.
Iată comunicatul integral al APMA:
"De Crăciun, ca hoții!
Guvernul minte. Premierul minte. Minte apăsat, așezat, încruntat. Minte cu metodă.
Ambulatoriul de specialitate, sfertul ăla din numărul total al doctorilor din România, a fost trădat din nou. În vară au spus că se corectează o nedreptate recunoscută de toți: Bolojan, Nazare, Rogobete, Moldovan. Ei știu că ambulatoriul se scufundă din lipsă de finanțare.
Ei știu că pacienții nu vor mai avea unde să meargă să se trateze de bolile grave care depășesc medicul de familie și care riscă să blocheze spitalele. Ei știu că medicii vor începe din nou să părăsească țara.
Dar nu îi interesează. Nu îi interesează de noi, nu îi interesează de voi. De un an de zile suntem demonizați, atacați, arătați cu degetul. Nu contează munca pe care o facem. Nu contează câți pacienți tratăm noi. Dacă ne arată cu degetul, vă duceți după fentă. Și nu îi mai vedeți pe ei. Care nu fac nimic. Nu au rezolvat nimic. Îi interesează doar să își păstreze privilegiile.
În iulie au spus că punctul în ambulatoriu va crește de la 1 august la 8 lei. Primul ministru, ministrul sănătății și președintele Casei. I-am crezut toți. Apoi ne-au zis că de fapt va fi 6,5 din octombrie și 8 din ianuarie. Apoi printr-o lege pe care și-au asumat răspunderea și au trecut-o de Curtea Constituțională au zis că de fapt o să fie 6,5 în 2026 și 8 în 2027.
Și acum? O mai lungim cu un an. O prorogăm. Din 2027 și 2028. De fapt ne mint din nou.
Dar taxele au crescut deja. Și vor crește din nou. Mai mult decât putem duce.
Așa că, Domnule Prim Ministru, Domnule Ministru de Finanțe, Domnule ministru al Sănătății, ce faceți, ne-ați mințit din nou? Unde sunt reducerile de cheltuieli ale statului? Unde sunt reducerile de pensii speciale? Unde e tot ce ați promis de 6 luni?
Probabil că în timpul serilor din ultimul an ați făcut medicina la seral. Poate că Domnul Ministru și-a isprăvit în sfârșit studiile medicale. Pentru că voi va trebui să îngrijiți bolnavii din România. Noi suntem hoți, escroci, inutili. Suntem dispensabili. Putem pleca. Pacienții sunt simulanți care nu vor să muncească. Deci nu contează. Nu negăm că sunt probleme în sistem. Dar nu sunt regula, sunt excepția.
De la alegeri încoace ni se spune cum va prelua ambulatoriul de spital pacienții. Și cum medicii din spital vor face gratuit, că e în cadrul normei zilnice, o oră în ambulatoriu. Și uite așa se rezolvă problema dacă noi, dispensabilii, vom dispărea. Doar că obligând la muncă forțată medicii din spital pentru a avea o variantă de a ne înlocui vă înșelați. Nu sunt destui, nu au infrastructura, nu au vocație de Sonderkommando (pentru cei ce nu știu ce e aia, e vorba de deținuții de la Auschwitz obligați la muncă în crematorii și camerele de gazare).
Așa că ar fi cazul să vă treziți! Nu pentru voi, care nu mai aveți speranță! Pentru țara asta chinuită pe care ați dus-o în groapă cu incompetența și lăcomia voastră. Avem un război la frontieră, coloana a V-a cât casa în țară și voi continuați să dansați conga prin câmpul de mine?
Treziți-vă!
80% din cazurile medicale din țară sunt rezolvate în prespital. Cu costuri mici. Și fără parandărăt la licitații. Sau asta deranjează? Domnule Prim Ministru, sunteți mințit de când ați depus jurământul. De câte ori ați discutat cu noi în acest timp? Vă spun eu: niciodată! Când ați discutat ultima dată cu consilierul dvs. pe Sănătate? Vă spun eu: niciodată!
Domnule Președinte, arătați că puteți să luați decizii azi. Nu peste o lună! Sau peste un an! O țară nu e o primărie unde amâni semnarea unui PUZ. Sectoare întregi din țară nu mai funcționează corect. Nu doar Justiția. Nu doar Armata. Nu doar Internele. Sau mediul. Sau…
Fiți mediator, cum spune Constituția. Haideți să găsim soluții să punem țara pe roate.
Vorbiți cu noi. Cu cifrele pe masă. Și poate veți vedea o altă realitate.
Așa că, domnilor, treziți-vă până nu rămâneți singuri!
Fără țară.
În față doar cu Istoria.
În 1989 de Crăciun ne-am luat rația de Libertate. În 2025 ne-ați dat rația de umilință!
Consiliul Director al A.P.M.A.
Post Scriptum: Dacă nu găsiți timp să discutăm înainte de a da Ordonanța, vom fi obligați să lăsăm parafa jos. Vindecați-i voi pe pacienți prin OUG-uri și Decrete!"


