x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Miliardele de euro de la FMI vin în 24 de ore

Miliardele de euro de la FMI vin în 24 de ore

06 Mai 2009   •   00:00
Miliardele de euro de la FMI vin în 24 de ore
Sursa foto: Zoltán Simonffy/Jurnalul Naţional

Tranşele din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) vor fi atrase, în următorii doi ani, din şase în şase luni, pe baza îndeplinirii condiţiilor stabilite, a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu (foto).



Prima tranşă, în valoare de cinci miliarde de euro, va intra în rezervele valutare ale BNR în următoarele 24-48 de ore. Consiliul Executiv al FMI a aprobat luni acordul stand-by convenit cu România, pe o perioadă de doi ani, în valoare de 12,95 miliarde de euro.

Scrisoarea aferentă acordului de împrumut va fi retrimisă autorităţilor române şi va fi înaintată Parlamentului cel mai probabil sub forma unui proiect de lege.

"Acordul a fost aprobat cu unanimitate de voturi şi va fi trimis la Bucureşti sub forma unui angajament stand-by. Este un obiectiv atins de natură să redea încrederea investitorilor", a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. El se află la Bruxelles pentru a participa la reuniunea ECOFIN a miniştrilor de Finanţe din statele membre care vor aproba programul de finanţare externă pentru România. Consiliul Executiv al FMI se aşteaptă ca acordul stand-by pentru România să atenueze efectele unei scăderi bruşte a intrărilor de capital, ca rezultat al crizei financiare internaţionale. Acordul prevede o finanţare totală de 11,4 miliarde de drepturi speciale de tragere, echivalentul a 12,9 miliarde de euro.

Pro FMI

Două treimi dintre români sunt de acord cu împrumutul pe care România l-a contractat de la FMI şi UE, potrivit unui sondaj de opinie realizat de CSOP. Astfel, 29% dintre participanţii la sondaj au răspuns că sunt total de acord cu împrumutul, în timp ce 37% au răspuns că sunt de acord, dar depinde în ce condiţii. Doar 21% dintre participanţii la sondaj s-au declarat împrotrivă în timp de 13% au spus că nu ştiu sau au preferat să nu răspundă. 38% dintre români au fost afectaţi de efectele crizei economice actuale, 4% nu au fost afectaţi, iar 58% dintre participanţii la sondaj au evitat să răspundă. Majoritatea românilor consideră că este momentul pentru solidaritate: 57% sunt total de acord cu această afirmaţie, iar 30% sunt parţial de acord.

×
Subiecte în articol: economic