x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministerul Mediului a comandat ecuația poluării

Ministerul Mediului a comandat ecuația poluării

de Adrian Stoica    |    25 Sep 2023   •   08:40
Ministerul Mediului a comandat ecuația poluării

Ministerul Mediului va organiza în octombrie o licitație pentru a afla cât de poluat este aerul pe care îl inspiră românii, iar pentru această informație este dispus să plătească 3,23 milioane de lei, fără TVA.  „Prin acest studiu se va realiza colectarea, structurarea, prelucrarea şi interpretarea informaţiilor existente referitoare la poluanţii atmosferici şi evaluarea calităţii aerului la nivel naţional şi local prin utilizarea de tehnici de modelare a dispersiei poluanţilor atmosferici, în scopul unei eficiente gestionări a calităţii aerului şi a îndeplinirii obligaţiilor de raportare în conformitate cu cerinţele legislaţiei europene din domeniu”, se precizează în anunţul publicat de minister.

Studiul are ca scop analiza inventarelor locale de emisii elaborate de agenţiile pentru protecţia mediului, identificarea emisiilor provenite de la sursele punctuale de mari dimensiuni, evaluarea la nivel naţional prin modelarea dispersiei poluanţilor în aer, pentru fiecare dintre anii 2019, 2020, 2021, precum şi evaluarea calităţii aerului la scară medie prin modelarea dispersiei poluanţilor în aer pentru toate aglomerările din România pentru anii 2020 şi 2021. Mai pe înțelesul nespecialiștilor, această modelare înseamnă analiza modului de împrăştiere a poluanţilor în aer, modelările dispersiei fiind utilizate pentru a estima concentraţia, direcţia de propagare şi eventual zonele de acumulare a poluanţilor atmosferici emişi în urma activităţilor industriale, a traficului auto etc. Proiectul este finanțat din fonduri europene. În vara anului trecut, Ministerul Mediului a pus la punct și un ghid privind utilizarea modelării matematice a dispersiei poluanţilor în aer și a prognozei calităţii aerului, acesta fiind realizat tot cu ajutorul fondurilor europene. Ceea ce însă nu a reușit deocamdată ministerul să facă este să pună la punct o rețea de stații funcționale pentru monitorizarea calității aerului.

The Guardian ne spune cât de poluată este România

Până să achiziționeze Ministerul Mediului acest studiu, informații foarte interesante despre poluarea aerului ne-a furnizat  zilele trecute cotidianul britanic The Guardian. Harta interactivă publicată de acesta arată că în cele mai multe orașe din România, printre care se numără București, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Iași sau Brașov, poluarea aerului cu particule fine PM 2,5 depășește de trei sau chiar patru ori limitele considerate sigure de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În Brașov și Constanța, situația este ceva mai bună, dar tot peste limitele OMS, fiind între 14 și 16 micrograme PM 2,5 pe metru cub.

De altfel, toată Europa se confruntă cu o „criză gravă de sănătate publică”, în condițiile în care aproape toți cetățenii continentului trăiesc în zone cu niveluri periculoase de poluare a aerului, scriu ziariștii de la The Guardian care au ajuns la această concluzie în urma unei investigații jurnalistice.  Analiza datelor colectate cu ajutorul unei metodologii de ultimă oră,  inclusiv imagini detaliate din satelit și măsurători de la peste 1.400 de stații de monitorizare la sol, dezvăluie dezastrul în care se află Europa din acest punct de vedere.

Trebuie să reducem puternic poluarea

Conform raportului „Poluarea aerului în Europa 2023: raportările privind emisiile naționale și angajamentele de reducere”, realizat de către Agenţia Europeană de Mediu, țara noastră are cele mai mari probleme din UE la acest capitol, ea trebuind să-și reducă emisiile cu 26% până în 2029 comparativ cu 2021 pentru a-și respecta angajamentele. România este urmată de Polonia și Ungaria, țări care trebuie să-și reducă emisiile cu 9 și, respectiv, 7%. De asemenea, noi trebuie să ne reducem emisiile de NOx cu 7%, din acest punct de vedere fiind întrecuți doar de Lituania care trebuie să-și scadă cu 32% până în 2029.

Infringement pentru rețeaua de monitorizare nefuncțională

La începutul verii, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de punere în întârziere pe tema rețelei de monitorizare a poluării în țară. „Comisia Europeană a decis să trimită României un aviz motivat (INFR 2017-2024) pentru neîndeplinirea sistematică a obligației de monitorizare a poluării aerului, astfel cum se prevede în legislația UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2004/107/CE și Directiva 2008/50/CE). Aceste directive impun statelor membre să înființeze o rețea de monitorizare pentru a evalua calitatea aerului înconjurător în ceea ce privește diferiții poluanți, în conformitate cu cerințele prevăzute în acestea”, se arată în avizul motivant transmis de la Bruxelles. Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în iunie 2017 și o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în iulie 2019. Deși țara noastră și-a revizuit întreaga rețea de monitorizare a calității aerului, persistă numeroase lacune în ceea ce privește numărul și tipul corespunzător de puncte de prelevare pentru măsurarea calității aerului. Aceste deficiențe constituie o nerespectare sistemică a obligațiilor de monitorizare a poluării atmosferice, se mai arăta în avizul Comisiei Europene. Sub presiunea Executivului comunitar, Ministerul Mediului a anunțat că vrea să investească până la 44 milioane de euro, fără TVA, pentru dezvoltarea și optimizarea rețelei naționale de monitorizare a calității aerului din România. Aceasta este în prezent formată din 181 de staţii de măsurare, 41 de laboratoare de analize şi 41 de centre de prelucrare a datelor.

Pică poluarea din cer, Bucureștiul așteaptă PICA

Capitala nu are nici acum un Plan Integrat pentru Calitatea Aerului (PICA), iar orașul este vizat de o procedură de infringement. Fostul PICA, aprobat în 2018, nu și-a atins țintele, având în vedere că poluarea aerului a continuat să înregistreze cote foarte ridicate. Planul, care a fost chiar anulat printr-o hotărâre a Tribunalul București în noiembrie 2020, identifica drept principale surse de emisii următoarele:

  • pentru PM 10: traficul rutier (58,4%), încălzirea rezidențială (27,4%) și sursele din sectorul industrial și al serviciilor (13,29%);
  • pentru PM 2,5: traficul rutier (47,3%), încălzirea rezidențială (40,34%) și sursele din sectorul industrial și al serviciilor (12,14%).

Cei mai periculoși poluanți pentru plămânii copiilor sunt ozonul (O3) și dioxidul de azot (NO2) pe termen scurt și particulele fine (PM2,5) pe termen lung. De-abia la începutul acestui an Primăria Capitalei a semnat un contract cu un consorțiu de firme pentru realizare unui nou PICA, iar dacă lucrurile merg bine, acesta ar urma să fie gata în 12 luni.

Circa 98% dintre oameni trăiesc în zone poluate cu particule fine (PM 2,5 - n. red) extrem de dăunătoare, care depășesc pragurile stabilite de OMS. Aproape două treimi dintre europeni trăiesc în zone în care nivelul de poluare a aerului este mai mult decât dublu față de limitele OMS, iar cea mai afectată țară din Europa este Macedonia de Nord.

Europa de Est, cea mai afectată

Conform actualelor orientări ale OMS, concentrațiile medii anuale de PM2,5 nu ar trebui să depășească 5 micrograme pe metru cub, iar analiza citată arată că doar 2% din populația Europei trăiește în zone care se încadrează în această limită. Experții spun că poluarea cu PM 2,5 provoacă aproximativ 400.000 de decese pe an pe întregul continent. Aproape toți locuitorii țărilor din Europa de Est - România, Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Polonia, Slovacia și Ungaria inspiră un aer care este de peste două ori mai poluat cu particule PM 2,5 decât pragul maxim impus de OMS.

 

 

×
Subiecte în articol: ministerul mediului poluare