x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul Daea, apel disperat catre fermieri

Ministrul Daea, apel disperat catre fermieri

14 Mai 2018   •   07:46
Ministrul Daea, apel disperat catre fermieri

Agriculturii, Petre Daea, a făcut un apel către toţi fermierii din ţară să depună, până cel târziu marţi seară, cereri pentru subvenţiile agricole pentru anul în curs.

 

"Mai sunt două zile, luni şi marţi, zile în care trebuie să depunem cereri la APIA pentru a lua subvenţii la timp, pentru că pe data de 15 mai, la orele 24,00, înţelegând aici la miezul nopţii, toate APIA din ţară vor fi închise. Am spus-o să se înţeleagă bine! Şi uşile le sudez", a afirmat Daea.

 

Precizand ca încadrarea în termenele de depunere a cererilor de subvenţii este o măsură menită să genereze plata cât mai rapidă a sumelor cuvenite către fermieri, dar şi un nivel ridicat de absorbţie a fondurilor europene, el a afirmat ca, în 2017, România a atras 3,3 miliarde de euro sub formă de subvenţii agricole.

"Ţara are nevoie de bani aduşi la timp, pentru că în economie banii trebuie să circule, iar subvenţiile acestea se dau de la bugetul statului în prima etapă, apoi îi iei de la Uniunea Europeană pe baza comunicării pe care o faci către Uniunea Europeană şi în respect total faţă de normele europene şi îi aduci în România. Trebuie aduşi cât mai repede, pentru a putea fi învârtiţi ca mijloace circulante în ţară şi să aducă alţi bani. Este un obiectiv statal", a subliniat ministrul Agriculturii.

AGERPRES

×