x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul de Finanţe anunţă măsuri drastice privind asigurarea persoanelor care câștigă sub 1900 de ron pe lună

Ministrul de Finanţe anunţă măsuri drastice privind asigurarea persoanelor care câștigă sub 1900 de ron pe lună

03 Mar 2018   •   20:00

Ministrul Finanţelor a făcut dezvăluiri importante în legătură formularul unic, ce contopeşte şapte formulare, inclusiv declaraţia 600.Eugen Teodorovici a declarat că persoana devine asigurată medical din momentul în care depune online formularul unic, nu la momentul plăţii.

"Este o singură pagină de formular care aduce la un loc şapte declaraţii. Aşa va fi an de an. Este simpu. Noi am spus că în luna martie ieşim cu actul normativ care va reglemnta noul mecanism. Noul termen de depunere a formularului şi de plată va fi 15 iulie. 

Sunt câteva elemente de reţinut, între care cel potrivit căruia contribuabilul devine asigurat medical din momentul în care depune online formularul unic, nu la momentul plăţii. Va fi o singură plată pe an. Şi, practic, termenul de 31 martie, care va începe de anul viitor, se suprapune cu termenul de depunere şi cel de plată. Deci, va fi o chestiune foarte simplă", a spus Teodoroci, la Antena3.

Stopaj la sursă dacă ai peste 1.900 lei

"O să mergem pe o excepţie cu reţinerea la sursă pentru partea de independenţi, de drepturi de autor. Mergem pe stopajul la sursă pentru impozitul pe venit, contribuţii la sănătate şi partea de social. Ce este peste 1900 lei, ca şi venituri, va fi stopaj la sursă.

 

Cei care au venituri sub această sumă pot să opteze dacă vrea să fie asigurat la sănătate, biează în formularul respectiv căsuţa şi spune că vrea să plătească şase luni de zile pentru a fi asigurat timp de 1 an de zile. Evident, îşi plăteşte din banii lui. Dacă are sub 1.900 lei şi nu bifează căsuţa, rămâne neasigurat medical", a declarat Eugen Teodorovici.

Sunt două situaţii: vrei să anticipezi o posibilă situaţie medicală, plăteşti şase luni de zile şi ai 1 an asigurare medicală. Dacă nu vrei să optezi pentru asta şi mergi la noroc, în momentul în care ai o problemă medicală, plăteşti pentru 12 luni asigurare medicală", a precizat Teodorovici. 

Ministrul a explicat că, în cazul în care are venituri sub 1.900 lei, contribuabilul trebuie să opteze dacă vrea asigurare medicală. 

"Altă soluţie nu există", a conchis ministrul de Finanţe. http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: eugen teodorovici formular 600