x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ministrul Ștefan Radu Oprea prezidează reuniunea Consiliului SEE

Ministrul Ștefan Radu Oprea prezidează reuniunea Consiliului SEE

20 Mai 2019   •   10:34
Ministrul Ștefan Radu Oprea prezidează reuniunea Consiliului SEE

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea prezidează astăzi, la Bruxelles, cea de-a 51-a reuniune a Consiliului Spațiului Economic European (SEE). Temele aflate pe agenda reuniunii privesc evaluarea funcționării Acordului privind SEE și o dezbatere orientativă despre schimbările climatice. Se pune accent pe implementarea Acordului de la Paris, acordându-se o importanță deosebită strategiilor pe termen lung, până în anul 2050.  La sfârșitul reuniunii va fi adoptat proiectul de concluzii al Consiliului SEE.

Demnitarul român va participa și la un seminar dedicat aniversării a 25 de ani de la intrarea în vigoare a Acordului privind Spațiul Economic European, organizat de statele SEE AELS.

Uniunea Europeană este reprezentată  la reuniune de Consiliul UE, iar statele Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) din SEE, respectiv Norvegia, Islanda și Liechtenstein sunt prezente prin minștrii de externe. Copreședinte din partea statelor AELS din SEE este ministrul Afacerilor Externe al Principatului Liechtenstein, Aurelia Frick.

Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994 și reunește țările membre UE, plus cele trei state AELS, într-o piață unică, denumită Piața Internă. În cadrul acesteia, Acordul SEE garantează drepturi și obligații egale pentru persoanele fizice și juridice din Spațiul Economic European. Totodată prevede și încorporarea legislației Uniunii Europene care stabilește, pentru toate cele 31 de state, normele privind libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului.

×