x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Misiunea FMI mai stă trei zile România

Misiunea FMI mai stă trei zile România

06 Mai 2010   •   00:00

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi-a prelungit şederea în România până în data de 9 mai, adică cu trei zile mai mult decât era programat.



Este pentru prima dată, de la semnarea acordului stand-by, când reprezentanţii FMI nu au căzut de acord cu autorităţile române. Aceştia vor continua negocierile cu autorităţile române şi în week-end, au declarat agenţiei Mediafax surse participante la discuţiile cu FMI.

Misiunea FMI la Bucureşti a fost programată pentru perioada 27 aprilie - 7 mai.

Anterior, surse oficiale au declarat pentru Mediafax că premierul a renunţat la vizita privată pe care intenţiona să o efectueze, joi, în Statele Unite şi unde urma să primească titlul onorific de Doctor în Drept din partea universităţii americane Michigan State University, şi a cerut miniştrilor să rămână în Bucureşti în aceste zile, avertizându-i că vor fi convocaţi atât la discuţii cu FMI, cât şi la alte reuniuni ulterioare.

Premierul, guvernatorul BNR şi mai mulţi miniştri s-au întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, pentru discuţii privind negocierile cu FMI.

Surse politice au declarat agenţiei Mediafax, la finalul întâlnirii, că Guvernul caută soluţii, însă cifrele de 20% pentru cota unică de impozitare, respectiv 24% pentru TVA sunt greu de evitat, deja vorbindu-se despre acestea ca "despre o fatalitate".

Premierul şi miniştrii ar urma să aibă, joi, o întâlnire cu experţii FMI, la sediul Guvernului.

×
Subiecte în articol: redactie