Șase deputați, printre care se regăsesc Kelemen Hunor, Ionuț Moșteanu și Sebastian Burduja, vor să modifice, încă o dată, Codul Rutier și să dea voie motocicliștilor și conducătorilor de mopede să depășească la discreție coloanele de mașini oprite la culoarea roșie a semaforului sau la barierele de la trecerile la nivel cu calea ferată. Un proiect de lege depus, în acest sens, la Parlament, mai prevede că nu se consideră depășire dacă o motocicletă sau un moped trece pe lângă o mașină aflată în mers, pe aceeași bandă de circulație, dacă cel care devansează nu încalcă marcajul ce delimitează benzile de circulație.
Controversata inițiativă se numește „Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice” și are șase inițiatori, dintre care cel puțin trei au o mare greutate politică. Este vorba despre liderul UDMR, deputatul Kelemen Hunor, despre actualul vicepremier și ministru al Apărării Naționale, deputatul USR Ionuț Moșteanu, dar și despre fostul ministru al Energiei, deputatul PNL Sebastian Burduja. Aceștia, împreună cu deputatul PSD Augustin Hagiu și cu deputații UDMR Gal Kalory și Adrei Molnar, au înaintat Parlamentului un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, va da practic peste cap traficul rutier.
Culmea, în Expunerea de Motive care însoțește acest proiect legislativ, inițiatorii susțin că „problema congestiilor din traficul urban a devenit o problemă cotidiană în marile orașe ale României. Conducătorii auto pierd zile întregi de-a lungul unui an, iar, potrivit unor studii, Bucureștiul este pe locul al patrulea în Europa la indicatorul aglomerației în trafic. La orele de vârf, un șofer petrece 155 de ore blocat în trafic în fiecare an” arată deputații semnatari.
Cum văd inițiatorii soluționarea aglomerărilor
Parlamentarii în cauză arată că „un aspect al aglomerării traficului îl constituie risipa resurselor, tradusă în costuri pentru societate și pentru locuitori, de la consumul inutil de combustibil până la poluarea aerului, cel mai intens resimțită în centrul orașului dar, de fapt, și cartierele mai populate sunt afectate”.
Deputații susțin că „în 2024, au fost măsurate depășiri la particulele în suspensie de dioxid de azot, ozon, metale grele, cauzele majore fiind transportul și încălzirea pe timpul iernii. De exemplu, în lunile hibernale, indicatorul PM 2,5 poate depăși în București de 5 ori limita maximă admisă de Organizația Mondială a Sănătății”, însă, chiar dacă acest lucru este subliniat, se arată în documentul citat că „în cazul mediei anuale alocate depășirea este de 3,1 ori limita maximă, Capitala aflându-se, astfel, pe locul 1.582 în lume”.
În aceste condiții, autorii proiectului sunt de părere că „o posibilă soluție o constituie identificarea și implementarea soluțiilor care să conducă la fluidizarea traficului, printre care și cea a recurgerii la mijloace de transport alternative, cum ar fi bicicletele, motocicletele și mopedele. Însă, cum motocicliștii și conducătorii de mopede sunt considerați a face parte din categoria participanților vulnerabili la trafic, se impune prevederea concomitentă a unor măsuri de protejare a lor”.
Parcare pe trotuare
Astfel, inițiativa legislativă propune „câteva măsuri pentru fluidizarea circulației”, cum ar fi… „utilizarea benzilor dedicate circulației mijloacelor de transport în comun și de către conducătorii de motociclete și mopede”, „posibilitatea acestora de a înainta între sau pe lângă coloanele de autovehicule oprite în trafic sau la bariera de trecere la nivel cu calea ferată, cu respectarea măsurilor de siguranță”.
În documentul citat, mai scrie că „pentru evitarea blocării intersecțiilor, se propune crearea unor marcaje de siguranță între marcajul pentru traversare pietonală și mașinile care staționează la semafoare, respectiv înaintea barierelor de trecere la nivel cu calea ferată”.
De asemenea, se propune „să nu se considere ca fiind depășire dacă un moped sau o motocicletă trece înaintea unui alt autovehicul sau ocolește un obstacol, în condițiile în care nu încalcă marcajul de demarcare a benzii de circulație. Regula va fi valabilă pentru toți participanții la trafic, în sprijinul evitării formării de coloane de autovehicule în spatele unui vehicul lent”.
Lucrurile nu se opresc, însă, aici. Deputații citați mai vor ca „tot în sprijinul evitării congestiilor provocate de parcarea autovehiculelor, să se prevadă posibilitatea ca vehiculele pe două roți să poată staționa pe trotuar, paralel cu marginea carosabilului, cu obligația de a păstra distanța de un metru pe trotuar, pentru circulația pietonilor și a altor participanți la trafic”.
Obligații pentru administratorii drumurilor
În textul proiectului de lege, de această dată, se arată cum se va realiza, în mod concret, o astfel de abordare. În acest sens, textul prevede că „este interzisă depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului, la trecerile pentru pietoni sau la trecerile la nivel cu calea ferată, dar constituie excepție bicicletele, motocicletele fără ataș și mopedele, dacă distanța laterală este suficientă, nu stânjenesc manevrele celorlalți participanți la trafic și viteza de deplasare este de cel mult 20 kilometri pe oră”.
Proiectul prevede, de asemenea, introducerea unei reglementări potrivit căreia „administratorii drumurilor iau măsuri pentru amenajarea pe trotuare și drumuri laterale pentru circulația pietonilor, vehiculelor cu tracțiune animală, a locurilor de parcare gratuite dedicate motocicletelor și mopedelor în toate parcările publice care au minim 6 locuri de parcare auto, de spații de siguranță pentru vehiculele pe două roți în zonele cu trafic intens, de piste pentru biciclete, precum și de benzi destinate exclusive transportului public de persoane pe drumurile pe care le administrează”.
Partea sindicală din CES nu este de acord și arată că se va instaura haosul
Până în momentul de față, legea se află încă în procedură de avizare. Spre exemplu, la Consiliul Economic și Social (CES) a avut loc o confruntare de păreri. Reprezentanții patronatelor și cei ai ONG-urilor sunt de acord cu măsurile propuse. În schimb, reprezentanții sindicatelor din CES nu sunt și au avizat negativ acest proiect de lege.
Aceștia susțin că „deși este menționată ca argument «fluidizarea traficului», modalitatea de reglementare duce, mai degrabă, spre o dereglementare a traficului, cu riscuri multiple pentru creșterea gradului de risc pentru participantii la trafic și a riscului pentru sănătatea atât a conducătorilor auto, a celor de motociclete și mopede, cât și a pietonilor”.
„Benzile de circulație sunt organizate și administrate în scopul înaintării unui singur vehicul pe lățimea benzii de circulație. Or, a se permite să existe o dublare în lățimea aceleiași benzi poate duce la risc major pentru buna desfășurare a traficului, cu riscuri de accidente și consecințe atât pentru participanții la trafic, cât și pentru posibile sancțiuni contravenționale sau penale ca urmare a unor accidente”, mai arată partea sindicală din CES.
Proiectul de lege a fost înaintat Senatului, ca și primă Cameră sesizată, dar Camera Deputaților este forul decizional.


