Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când și-a început serviciul „în câmpul muncii” – expresia vremurilor – angajat ca tânăr cercetător la Institutul de Economie Mondială, în chiar prima lui zi de muncă, 16 august 1971, Mugur Isărescu avea să afle din informațiile agenției Reuters despre decizia Statelor Unite din ziua precedentă de a suspenda convertibilitatea în aur a dolarului la prețul fix de 35 de dolari/uncie, ceea ce a dus la prăbușirea sistemului monetar internațional bazat pe acordurile de la Bretton Woods. Se încheia o epocă de relativă stabilitate în finanțele lumii, începută în 1944, pe final de război mondial, și se deschidea, pentru prima dată în istorie, etapa când banii nu mai aveau un corespondent fizic în metal prețios, ci se bazau pe încrederea cetățenilor în instituțiile emitente – băncile centrale. Șocul schimbării punea la treabă mintea cercetătorului care avea să-l aibă ca mentor mulți ani pe Costin Murgescu, de la care a reținut o idee fundamentală: economia nu are laboratoare în care să experimentezi, ca în știința chimei sau în fizică; metoda palpării adevărului este dezbaterea.
Mereu în post-criză: punct și de la capăt
În jumătatea de secol care a trecut de la momentul deciziei fundamentale luate de SUA care și-a pus pecetea pe mari schimbări, România a fost parte a peisajului general, individualizându-l cu tușele ei de culoare. Reținem că marele vizionar Jean Monnet, unul dintre fondatorii proiectului european, considera că „Europa va fi făurită prin crize și va fi suma soluțiilor adoptate pentru depășirea acestora”.
De fiecare dată, economiștii trec să analizeze cauzele crizelor, metodele care au cântărit cel mai apăsat la depășirea lor. Lucrările editate formează patrimoniul de idei, acele lecții ale istoriei invocate, dar de multe ori uitate. „Fără a da suficientă atenție istoriei monetare, care cuprinde atât istoria băncilor centrale, cât și cea a crizelor financiare, riscăm să nu vedem multe dintre evoluțiile care vor duce la crizele financiare viitoare sau să repetăm din greșelile făcute de crizele anterioare”, scrie Isărescu în volumul recent lansat. Aprecierea era făcută în 2015, exact la mijlocul intervalului dintre criza din 2008 și cea actuală.
Zona euro, privită cu luciditate
Înainte de criza din 2008, zona euro era privită ca Tărâmul Făgăduinței și părea de la sine înțeles că apartenența la ea diminua automat primele de risc, contribuind în acest fel la materializarea unei traiectorii superioare de creștere. Cu premoniție, aprecierile făcute de guvernatorul BNR în aprilie 2015, la Conferința despre riscurile de țară – COFACE –, sunt acum și mai valabile: „Astăzi, privind în retrospectivă, avantajul de odinioară nu poate fi privit altfel decât ca o consecință a unei evaluări eronate a riscurilor – costurile de finanțare aferente unor țări din zona euro au devenit mai mari decât cele ale unor state UE non-euro, inclusiv România”.
Cursul de schimb, indicator de încredere
Se vorbea la acea conferință de un război al monedelor, dacă ne aflam în mijlocul unui război valutar și care sunt consecințele mișcărilor substanțiale ale cursurilor de schimb. Problema a fost mereu în actualitate pentru România, implicațiile au încărcătura politică, mai sensibilă la presiunea mediatică deschisă mereu spre formule catastrofice decât la abordarea rațională. Expresiile „cursul s-a dus în bălării” sau „cursul a luat-o razna”, la care se adaugă mai blând „cursul a explodat” se folosesc cu nonșalanță chiar dacă variația parității leului este de 1-2 bani, atracția față de niveluri considerate „bare psihologice”, dar fără valoare statistică, transmițând o puternică emoție. Care ar fi diferența dintre un curs de 4,99 de lei/euro și cel de 5,01 lei/euro? Real, infimă, dar percepută ca o trecere pe alt mal al fluviului. De aceea este plină de substanță aprecierea că „economiile emergente din Europa Centrală și de Est, dintre care face parte și România, sunt angajate pe un drum deloc lipsit de pericole către realizarea convergenței reale și nominale cu Uniunea Europeană, proces care ridică numeroase probleme politicii monetare”.
Românii, precursorii criptomonedelor
În prezentarea volumului, Mugur Isărescu evidenția că stabilitatea cursului valutar leu/euro este obiectivul principal al Băncii Naționale, mai ales pe vremuri de criză, având în vedere că acesta este principalul indicator de încredere al românilor. „Nu poți să te joci cu cursul de schimb, nu poți să lași să se miște chiar cum vrea piața”. Cu fină ironie, guvernatorul a povestit amănunte din discuțiile pe care le-a avut, de-a lungul timpului, la instituții financiar-bancare importante. Un „guru” al sistemului bancar mondial îi întreba pe bancherii din Est reuniți la „o școlarizare”, la câte „butoane” lucrează ca să poată face față presiunilor pe monedele lor. Omologii din Polonia, din Ungaria, din Cehia prezentau „dotarea” lor cu câteva butoane. „Profesorul” dădea din cap ca semn de nemulțumire pentru penuria esticilor, dar a rămas surprins când guvernatorul BNR i-a spus că are zeci de butoane, dar sistemul tot nu funcționează. Era perioada anilor ’90, când Banca Națională încerca să controleze masa monetară și inflația era 300%. Situația venea din arierate, căci firmele de stat plăteau doar salariile și nu-și achitau datoriile. O realitate pe care țările occidentale nu o aveau și nu o înțelegeau ca posibilă, iar teoria economică nu o studiase. „Arieratele erau un fel de criptomonede din zilele noastre, un fel de surogat al masei monetare”, explică Mugur Isărescu.
Modelele de politică monetară nu funcționează întotdeauna, teoriile „ortodoxe” pot da chix. Guvernatorul s-a referit la modul cum nu avea efect creșterea dobânzilor în perioada 2006-2008, perioadă în care BNR încerca să stopeze creșterea exponențială a creditării și aprecierea leului, care ajunsese la 3 lei/euro de la 3,7 lei/euro. Băncile veneau cu miliarde de euro, plasate în credite și anulau astfel pârghia folosită de BNR. Când s-a trecut la o creștere a rezervelor valutare ale băncilor la 40%, rezultatul dorit de banca centrală a fost rapid, dar a fost urmat de admonestările de la Banca Central Europeană. „A fost greu să-i convingem pe adepții teoriei atunci în vogă de necesitatea folosirii tuturor instrumentelor de politică monetară, nu doar a dobânzii”, spune Isărescu.
Anticipații pentru criza energetică făcute acum 15 ani
„Este important să se țină seama și de conjunctura economică internațională actuală, caracterizată prin două tendințe majore ale căror efecte nefavorabile nu pot ocoli nici economia românească: persistența și chiar agravarea turbulențelor economico-financiare, pe de o parte, și majorarea substanțială a prețurilor internaționale la produsele agroalimentare și la energie, pe de altă parte”.
Mugur Isărescu la Universitatea de Vest, Timișoara, 8 noiembrie 2007
Leul, fruntaș în satul Estului, forintul, pe copcă
Deși toate țările se confruntă cu mai multe crize de mai bine de doi ani – pandemie, creșteri prețuri energie, război, explozia inflației, creșterea dobânzilor –, la București cursul valutar a fost foarte stabil. Spre Banca Națională a României privesc mulți, unii chiar cu pizmă, pentru că celelalte monede din regiune – forintul maghiar, zlotul polonez, coroana cehă – au înregistrat deprecieri. Situația monedei ungare, a dobânzii de politică monetară, inflației și a costurilor crescute pentru creditarea pe piața financiară denotă o stare precară a echilibrului monetar, cu consecințe economice negative pentru Ungaria.
