Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) propune, printr-un proiect de rectificare a bugetului Companiei de Autostrăzi, majorarea alocaţiei de la bugetul de stat cu 6,7% faţă de nivelul stabilit anterior, de la 4,57 miliarde lei, la 4,88 miliarde lei.
Astfel, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ar putea primi 185,3 milioane de lei ca o cofinanţare pentru împrumuturi rambursabile, cu 41,22% mai mult decât suma prevăzută iniţial, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pentru anul 2009 al CNADNR, elaborat de MTI.
Totodată, suma alocată rambursărilor de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe a scăzut cu 12%, la 177,24 milioane de lei.
Veniturile companiei ar urma să fie mai mari cu 17,5% faţă de nivelul stabilit anterior, la 1,56 miliarde de lei, iar cheltuielile să urce cu 19,6%, de la 1,19 miliarde de lei, la 1,43 miliarde de lei.
Profitul brut estimat a rămas neschimbat, la 136,56 milioane de lei, în scădere cu 13,5% faţă de anul trecut, când compania a raportat un câştig brut de 157,91 milioane de lei.
Compania va obţine din alte surse de finanţare 2,46 miliarde de lei (+38,2%). Din această sumă, 537,99 milioane de lei reprezintă fonduri externe nerambursabile, mai puţin cu 13,7% faţă de fondurile prevăzute anterior.
De asemenea, vor creşte considerabil creditele pentru exploatare, de la 3,43 milioane de lei, la 347,43 milioane de lei.
Astfel, suma totală alocată investiţiilor a urcat cu 3,45%, de la 5,96% miliarde de lei, la 6,16 miliarde de lei. Sumele de la Fondul Naţional de Dezvoltare pentru investiţii ar urma să avanseze cu 7,5%, la 2,57% miliarde de lei.
Mediafax