Discutiile despre ce model de crestere economica este mai bun pentru Romania pot duce la concluzii gresite, inclusiv la aceea ca modelul este predeterminat, cand in realitate acesta rezulta din deciziile investitorilor privati si politicile macroeconomice, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. El a adaugat ca multe persoane au spus, dupa declansarea crizei ca modelul de crestere economica trebuie schimbat, astfel incat sa se bazeze pe export sau investitii, dar au uitat ca cele doua modele nu pot fi predeterminate.
"Intr-o economie deschisa, de piata, capacitatea de a interveni direct asupra modelului de crestere economica este aproape imposibila. Statul are capacitatea sa intervina prin intrumente indirecte, iar modelul de crestere economica este un rezultat, nu un element predeterminat cu care se porneste la drum", a mai spus Isarescu. Modelul de crestere economica rezulta dintr-o multitudine de decizii pe care le ia investitorul privat si dintr-o alta multitudine de decizii de politica macroeconomica prin care statul influenteaza indirect si pe termen lung modelul de crestere economica.