x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OFERTĂ DE NEREFUZAT / Putin ironizează România, dar nu poate fără noi

OFERTĂ DE NEREFUZAT / Putin ironizează România, dar nu poate fără noi

10 Ian 2009   •   00:00
OFERTĂ DE NEREFUZAT / Putin ironizează România, dar nu poate fără noi

Premierul rus Vladimir Putin a ironizat România în privinţa gazelor naturale, transmiţând prin intermediul presei un mesaj pentru preşedintele Băsescu. Putin i-a invitat pe români să se ocupe de comerţul cu gaze pentru Ucraina, oferindu-le la pachet şi posibilitatea de a scăpa de firmele intermediare prin care se achiziţionează acum gazul rusesc. Analiştii consideră că Putin are nevoie de ţara noastră pentru gazoductul South Stream.

Într-o conferinţă transmisă în direct, Putin a spus că are pentru România o contraofertă prin care vrea să vândă Romgaz toată cantitatea de gaze pe care o consumă într-un an Ucraina, iar noi să o revindem mai departe acestei ţări. “Dar eu am pentru România o contraofertă care cred eu că va fi greu s-o refuzaţi. Vă rog să-i transmiteţi acest lucru preşedintelui Băsescu! Tot volumul de gaz rusesc de care Ucraina are nevoie într-un an suntem dispuşi să-l vindem companiei de stat din România şi după aceea să-l vindeţi mai departe Ucrainei”. Putin nu se opreşte aici şi l-a ironizat şi pe ziaristul care îi pusese întrebarea. “E bună oferta? Sper că aţi consemnat-o”, a spus Putin, adresându-se reporterului de la televiziunea publică.

SCHIMBARE DE TACTICĂ
Premierul rus a făcut afirmaţiile după ce a fost întrebat despre includerea României în proiectul South Stream, întrebare la care a răspuns pe un ton serios. El a spus că nu se opune participării ţării noastre la realizarea acestui gazoduct şi în acelaşi timp a precizat că este gata ca Gazprom să livreze gaze naturale României direct, fără intermediari. De altfel, el a spus că şi preşedintele Traian Băsescu s-a referit la firmele intermediare în discuţia telefonică pe care cei doi au avut-o la începutul acestei săptămâni. “Noi nu suntem împotrivă ca România să participe la proiectul South Stream. Ăsta e primul aspect. În al doilea rând, e problema firmelor intermediare care livrează gaze pe piaţa românească, iar preşedintele Băsescu a ridicat această problemă la ultima discuţie telefonică avută cu mine. Noi suntem de acord să trecem la relaţii directe cu companiile naţionale (Romgaz şi Transgaz – n.r.)”, a declarat Putin, conform TVR.

Autorităţile române nu au dat încă nici un răspuns ofertei lui Putin. Nici nu au răspuns ironiilor acestuia. “Când vom avea un lucru clar şi precis cu privire la acest subiect, vom informa imediat opinia publică”, a spus ieri premierul Emil Boc. Nici Administraţia Prezidenţială n-a dat vreun răspuns referitor la oferta lui Putin.

România îşi asigură din producţia proprie circa două treimi din consumul de circa 17-18 miliarde metri cubi, în principal prin Romgaz Mediaş şi Petrom. Diferenţa este importată indirect din Rusia prin Ucraina, prin intermediarii WIEE, o societate mixtă formată din Wintershall (parte a grupului german BASF) şi Gazprom, şi Imex Oil, firmă înregistrată în Cipru. Împreună cu BASF, concernul rus Gazprom realizează gazoductul Nord Stream, în vreme ce Imex Oil este patronat de Vitaly Matchitsky, proprietarul Alro. Gazele ruseşti întră în România prin două puncte, respectiv Isaccea, din judeţul Tulcea, şi Medieşul Aurit, în judeţul Satu Mare. Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian preciza în 2008 că preţul gazelor importate este mai mare cu 10% din cauza intermediarilor şi că anual România are un deficit de 3,5 miliarde de euro, din care 98% o reprezintă hidrocarburile.

Referitor la contracte directe, Putin spune că ar fi procedat similar şi în cazul Ucrainei, dar evoluţia evenimentelor îl face să creadă că în acest stat este prea multă corupţie. “Apropo, noi suntem de acord să procedăm la fel şi cu Ucraina. Vrem să semnăm contracte direct cu Naftogaz Ucraina. Am să vă spun un lucru care o să vă pună pe gânduri. Am impresia că suntem împiedicaţi să dezvoltăm relaţii directe cu ei. Oferta noastră de 250 de dolari pe mia de metri cubi a fost refuzată de Naftogaz. În acel moment au apărut intermediarii şi au spus că ei acceptă oferta şi că vor rezolva totul. Asta mă face să cred că în Ucraina este prea multă corupţie”, a afirmat şeful Executivului moscovit.

SEDUCEREA SOUTH STREAM
Premierul rus a făcut aceste afirmaţii ca rezultat al unei necesităţi politice în urma neînţelegerilor dintre Rusia şi Ucraina privitor la tranzitul de gaze, consideră Liviu Voinea, director executiv în cadrul Grupului pentru Economie Aplicată (GEA). “(Putin) vrea, în primul rând, o retorică mai agresivă faţă de Ucraina, îndulcirea poziţiei României faţă de Rusia şi convingerea Europei, inclusiv a României, că South Stream este extrem de necesar, având în vedere că Ucraina a devenit o ţară de tranzit în care nu se mai poate avea încredere”, a explicat analistul Armand Goşu. În completarea lui Vladimir Putin, directorul general al Gazprom Alexei Miller a declarat ieri că dacă statele europene care participă la realizarea gazoductelor Nord Stream şi South Stream ar dori, atunci capacităţile acestor conducte vor fi mărite. În toamna anului trecut, Gazprom a emis un comunicat oficial prin care anunţa că discută cu companiile româneşti Romgaz şi Transgaz despre realizarea de capacităţi de stocare şi de tranzit. Ulterior, reprezentanţii celor trei companii s-au întâlnit la Bucureşti. Surse din cadrul Ministerului Economiei precizau atunci pentru Jurnalul Naţional că Gazprom deja se interesase care este regimul juridic al conductelor de transport în România şi al depozitului de la Mărgineni. Conform surselor, Gazprom poate fi acţionarul majoritar al tronsonului de South Stream ce ar putea traversa teritoriul României, spre deosebire de Bulgaria, unde Constituţia nu permite companiilor străine acest fapt. Şi în privinţa depozitului de gaze de la Roman Mărgineni, care ar trebui să aibă o capacitate de 2 miliarde de metri cubi, Gazprom ar putea deţine participaţia majoritară. Companiile româneşti Transgaz şi Romgaz ar putea fi operatorii gazoductului şi, respectiv, depozitului. Reprezentanţii celor trei companii urmează să se întâlnească din nou.

PUTEM BLOCA GAZODUCTUL RUS
În cazul în care presa internaţională a relatat pe larg că în cazul în care Rusia doreşte să construiască South Stream, atunci Ucraina şi România pot bloca acest proiect, chiar dacă gazoductul nu trece prin ţara noastră, deoarece traseul său trece prin zona economică exclusivă din Marea Neagră. Conform Convenţiei de la Espoo, în acest caz este nevoie de acordul României. South Stream porneşte din portul rus Novorosiisk şi traversează pe la adâncimi de 2.000 de metri Marea Neagră. Traseul iniţial ajunge în Bulgaria după care se împarte în două ramuri.

Cea sudică traversează Grecia pentru a ajunge apoi în Italia, iar cea nordică traversează Serbia, Ungaria până la centrul de depozitare de la Baumgartden din Austria. Tot aici trebuie să fie capătul gazoductului Nabucco, iar Gazprom deţine 50% din centrul de depozitare, iar cealaltă jumătate este a OMV.

Aceasta este chiar compania care conduce consorţiul Nabucco, din care mai fac parte RWE (Germania), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgazgaz (Bulgaria) şi Botas (Turcia).

 

Criza gazului, spre final

Reluarea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina spre Europa era ieri “la o aruncătură de băţ”, precum relata AFP, după trei zile de întrerupere, dar mai depindea de semnarea unui acord cu privire la desfăşurarea observatorilor.

Rusia poate relua vineri livrările de gaz pentru Europa via Ucraina dacă va fi semnat un protocol privind controlul internaţional al tranzitului de gaz pe teritoriul ucrainean, a declarat şeful Gazprom, Alexei Miller, ieri, la întâlnirea cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în staţiunea rusă Soci, de la Marea Neagră. “Noi sperăm ca în cursul zilei de astăzi (vineri) să fie semnat protocolul (...) şi, imediat ce acest document va fi semnat, vor fi reluate livrările”, a precizat Miller. Preşedinţia cehă a Uniunii Europene (UE) a anunţat că a ajuns la un acord cu premierul rus, Vladimir Putin, şi cu premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, în privinţa trimiterii de observatori europeni în Ucraina, premierul ceh Mirek Topolanek deplasându-se ieri la Kiev. Anterior, Moscova indicase că acceptă observatori europeni şi ucraineni în Rusia, iar Ucraina anunţase că nu se opune venirii experţilor ruşi pe teritoriul său. Observatorii vor verifica dacă gazul rusesc tranzitează fără piedici teritoriul ucrainean. O primă echipă de cinci experţi ajunsese ieri la Kiev.

Chiar dacă Gazprom redeschide robinetele, europenii vor vedea gazul ajungând la ei abia după trei zile. În plus, reluarea livrărilor de gaze ruseşti nu va însemna că s-a rezolvat cearta ruso-ucraineană, deoarece Moscova şi Kievul nu au ajuns la un acord cu privire la preţul gazului în 2009. Deşi Gazprom şi Naftogaz au reluat negocierile, până ieri nu se înregistrase nici un progres. Mai mult, la întâlnirea cu şeful Gazprom, preşedintele Dmitri Medvedev a afirmat că Rusia nu va mai oferi Ucrainei preţuri preferenţiale pentru nici un fel de bunuri, inclusiv pentru gaze naturale. 

UE VREA GAZ DE LA ROMÂNI
Experţii în domeniul energetic din cele 27 de state membre UE au propus ieri creşterea producţiei de gaz în Norvegia, Marea Britanie, România şi Polonia, pentru a compensa întreruperea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, a anunţat Comisia Europeană, citată de AFP.  “Grupul de coordonare în cazul gazelor” – o instanţă care regrupează experţi din cele 27 de state membre UE, şi reprezentanţi ai industriei gazelor – a elaborat vineri o listă cu “măsuri posibile” pentru a ajuta ţările cele mai afectate.

TADICI FACE DEZVĂLUIRI
Serbia, care şi-a asigurat accesul la resursele de gaze ale Germaniei şi Ungariei, a încheiat un acord similar cu Austria, care va livra între două şi trei milioane de metri cubi de gaze, a declarat preşedintele Boris Tadici, citat de radio B92. Tadici a dezvăluit că a existat un acord iniţial ca statele UE să achite datoria Ucrainei către Rusia, exprimându-şi totodată opinia că problema poate fi rezolvată numai prin construirea conductei ruseşti South Stream.

  • Mihaela Mătăchiţă
×