x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OMV Petrom va instala 30 de stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice

OMV Petrom va instala 30 de stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice

28 Mai 2020   •   12:58
OMV Petrom va instala 30 de stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice

OMV Petrom împreună cu firma Eldrive, cel mai mare operator de puncte de încărcare electrice din regiune, va instala 30 de puncte de încărcare rapidă pentru maşinile electrice la benzinăriile din România şi Bulgaria, se arată într-un comunicat al companiei

România şi Bulgaria vor fi conectate printr-o infrastructură de puncte de încărcare rapidă de 50 de kW, situate în staţiile din reţeaua OMV.

Eldrive va instala şi va fi operatorul punctelor de încărcare.

Primele două staţii staţii au fost instalate în două staţii de carburanţi OMV din Bulgaria, în Daskalovo (autostrada Struma) şi şoseaua Golyamokonarsko (în apropiere de Plovdiv) şi au avut primii clienţi.

Implementarea întregului proiect va dura doi ani. Noua reţea de staţii le va permite şoferilor să încarce până la 80% din bateria vehiculelor electrice, în circa 40 de minute, în cadrul unui ciclu de încărcare rapidă.

"Credem că viitorul mobilităţii va presupune un mix de carburanţi, convenţionali şi alternativi şi, în acelaşi timp, sustenabili din punct de vedere economic şi al mediului. În ceea ce priveşte soluţiile alternative, pentru autoturisme şi vehiculele uşoare, pe distanţe scurte, maşinile electrice pot fi o alegere. Pentru autovehiculele grele şi transport pe distanţe mai mari, luăm în considerare ca potenţiale soluţii CNG şi LNG, care au o eficienţă energetică mai mare şi emisii mai scăzute. Ne bucurăm să oferim clienţilor noştri posibilitatea de a-şi încărca rapid vehiculele electrice în timp ce beneficiază de celelalte servicii oferite în staţiile noastre de carburanţi", a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

OMV Petrom a fost prima companie de energie din România care, în cadrul unui proiect pilot, a instalat primul punct de încărcare rapidă pentru maşinile electrice, într-o staţie de distribuţie carburanţi OMV, în urmă cu trei ani.

OMV Petrom este prezent pe piaţa de distribuţie de carburanţi în România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, operând o reţea de 800 de staţii de alimentare sub mărcile OMV şi Petrom.

La finalul anului trecut erau, în România, 400 de staţii de încărcare pentru maşini electrice, iar numărul de vehicule electrice şi hibrid nou înmatriculate în primele patru luni ale anului 2020 reprezenta 2,75% din numărul de vehicule înmatriculate.

Reţeaua Eldrive are peste 210 puncte de încărcare în Bulgaria şi România. Funcţionează prin aplicaţia smartphone Eldrive, cu ajutorul căreia utilizatorii pot vedea informaţii în timp real despre locaţia, tipul, preţul şi starea staţiei alese precum şi pentru a efectua plata.

 

×