OMV intentioneaza sa transforme SNP Petrom in cel mai important exportator de petrol din zona Marii Negre. Cu conditia sa castige cursa pentru privatizarea companiei.
VALI BLANARU
Romania ar putea capata un rol decisiv in zona Marii Negre, a declarat, ieri, Wolfgang Ruttenstorfer, presedintele companiei austriece OMV. âDaca alianta cu Petrom se va realiza, Turcia, Serbia, Bulgaria vor deveni piete importante de export, la fel ca toata zona Marii Negre, unde Romania ar putea capata un rol decisiv", a spus Wolfgang Ruttenstorfer. De altfel, presedintele OMV considera ca aceasta capacitate de dezvoltare a relatiilor companiei romanesti cu statele vecine este unul din punctele forte ale OMV in competitia pentru privatizarea petrolului romanesc. âOMV are o retea buna de distributie in tarile vecine Romaniei unde s-ar putea vinde carburant produs de Petrom. Alte argumente in favoarea OMV sunt puterea financiara a companiei, cresterea dinamica a productiei de petrol si gaze, precum si respectul pe care il avem fata de personal si de mediul inconjurator. Consider ca suntem un partener atractiv si asteptam cu nerabdare decizia finala a autoritatilor de la Bucuresti", a adaugat seful OMV.
SNP, companie mixta
Daca OMV va reusi sa achzitioneze Petrom va realiza o companie mixta impreuna cu producatorul roman de petrol. âVa fi o alianta mai degraba, decat o preluare a SNP. Tot procesul va semana cu o fuziune. Conducerea SNP va fi asigurata de o echipa mixta. Multi romani vor fi preluati la OMV Austria, iar personal austriac va fi adus in Romania. Sunt multi tineri cu initiativa care asteapta sa fie promovati", a precizat Ruttenstorfer. El a adaugat ca vor fi schimbari in actuala conducere a Petrom, dar ca nu se pune problema demiterii in bloc a conducerii societatii.
O companie buna
Un alt obiectiv al OMV este sa creasca productia SNP. âPetrom este o companie buna, care are resurse uriase de petrol si gaze si o baza de productie buna de 200.000 de barili pe zi. OMV poate face mai multe cu activele Petrom, le poate face mai operative si cred ca putem stoarce mai mult din pamant", a spus Helmut Langager, directorul de exploatare si productie al OMV.
OMV nu negocieza cu Lukoil
Presedintele OMV a tinut sa infirme informatiile vehiculate pe piata despe vanzarea actiunilor detinute la Rompetrol catre grupul rusesc Lukoil. âNu exista nici o intelegere cu Lukoil pentru Rompetrol. Vom gasi un cumparator pentru actiunile detinute la aceasta companie daca va fi cazul, daca vom castiga SNP", a afirmat Ruttenstorfer. El a infirmat si zvonurile privind o eventuala fuziune intre Rompetrol si PEtrom dupa privatizarea companei de stat. âNu va fi o fuziune intre cele doua societati petroliere romanesti, deoarece Guvernul a transmis clar ca vrea competitie. Vom face orice pentru a mentine competitia", a concluzionat seful OMV.
Privatizarea in line dreapta
Dupa deschiderea, la 16 aprilie, a ofertelor finale ale celor trei competitori ramasi in cursa, MOL (Ungaria), Occidental Petroleum (SUA) si OMV (Austria), comisia de privatizare delibereaza in prezent asupra respectarii caietului de sarcini si a proiectului cadru de contract. Urmeaza selectia ofertantului cu care vor incepe negocierile finale.
Ministrul Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, a declarat cu ocazia deschiderii ofertelor ca procesul de verificare a ofertelor dureaza doua, trei saptamani, astfel ca primele date despre selectia ofertantului ar putea fi aflate in prima saptamana a lunii mai. Intreg procesul ar trebui sa se incheie la 30 iunie, dar Popescu s-a declarat impotriva fixarii unui termen fix.
Selectia si negocierile se anunta foarte dificile avand in vedere ca MOL si Occidental au exprimat deja pozitii care nu se incadreaza in strategia de privatizare aprobata de Guvern.